Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice romanesti din ultimii ani, “AFERIM!” in regia lui Radu Jude, este un un film istoric a carui actiune are loc in Tara Romaneasca a inceputului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, insotit de fiul sau (Mihai Comanoiu) cauta un rob fugar (Cuzin Toma).
Singurul lungmetraj romanesc din competitia Festivalului International de Film de la Berlin, “AFERIM!” a obtinut Ursul de Argint pentru Regie acordat lui Radu Jude. Premiile au fost desemnate de un juriu condus de regizorul american Darren Aronofsky si format din Daniel Brühl (actor, Germania), Bong Joon-ho (regizor, Coreea de Sud), Martha De Laurentiis (producator, SUA), Claudia Llosa (regizor, Peru), Audrey Tautou (actrita, Franta) si Matthew Weiner (producator/scenarist, SUA).
Radu Jude a intrat in competitia de la Berlin cu nume importante ale cinematografiei mondiale, printre care Werner Herzog, Terrence Malick, Peter Greenaway sau Jafar Panahi.
The Hollywood Reporter a calificat filmul lui Radu Jude drept "o lectie aspra de istorie, usurata de umorul deocheat si de elementele western-ului clasic. Elegant turnat in alb-negru, pe pelicula de 35 de milimetri, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude lasa impresia unui concurent puternic, gratie aspectului sau uimitor, subiectului actual si scenariului surprinzator de amuzant”. Revista Variety a considerat, la randul sau, ca “AFERIM!” este cel mai reusit si cel mai original dintre filmele lui Radu Jude, si a constatat ca regizorul roman e in continuare preocupat de "jocurile de putere si de "umilintele" la care oamenii se supun reciproc.
“AFERIM!” e o incursiune “exceptionala si extrem de inteligenta intr-o perioada cruciala a istoriei, un film in egala masura inspirat si furios".“AFERIM!””, inseamna "Bravo!", continua criticul Jay Weissberg, "un cuvint folosit cu profunda ironie pe parcursul filmului, dar care ii poate fi adresat, fara nici o urma de ironie, regizorului".
****
“AFERIM!” este o productie Hi Film, in coproductie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development Romania, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, in asociere cu EZ Films si cu participarea HBO Romania. Un film realizat cu sprijinul Cinema City, tocmai.ro, Timisoreana, MEDA, Dr. Oetker, Aqua Carpatica, Libra Internet Bank si Fundatia pentru o Societate Deschisa. Finantat de Centrul National al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene. Un proiect sustinut de Eurimages.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară