Comunicat de presă
Primul proiect de anul acesta susținut de Asociația Zi de Bine, în colaborare cu Asociația Happy Minds, se încheie cu lansarea unei platforme dedicate adolescenților, adolescenti.deprehub.ro. Totodată, pentru a primi sprijin dar și răspunsuri la întrebările care-i macină, tinerii sunt încurajați să sune la TeenLine - 0374.461.461, număr cu acoperire națională, disponibil 24/7. Prima platformă de sănătate emoțională și de prim ajutor emoțional din România are scopul de a oferi asistență de specialitate tinerilor și de a le pune la dispoziție articole și materiale video concepute de psihologi, pe înțelesul lor.
Asociația Zi de Bine susține câte o cauză socială în fiecare lună a anului și este martora unor povești cu un mare impact emoțional care trebuie să ajungă și la publicul larg. Astfel, odată cu finalizarea cauzei lunii ianuarie, Asociația Zi de Bine lansează seria de Podcast-uri Zi de Bine, prin vocea Melaniei Medeleanu. Primul podcast Zi de Bine este despre povestea Georgiei, o tânără de 17 ani care și-a luat viața, spusă de mama ei:
Asociația Zi de Bine și-a propus să lanseze podcast-uri lunare cu scopul de a trage un semnal de alarmă în privința unor cauze ignorate și de a relata povești de viață din care putem extrage învățăminte vitale.
„Cu toții știm că adolescența este momentul în care tinerii încearcă să înțeleagă ceva din avalanșa de mesaje și opinii venite din partea tuturor, de la colegi, profesori sau părinți. Uneori această multitudine de informații poate fi prea mult pentru ei și au nevoie de un umăr pe care să plângă. Dar ce se întâmplă atunci când acest sprijin nu există? Astfel, la începutul lunii ianuarie am demarat pentru adolescenți, TeenLine, un proiect menit să ofere alinare dar și răspunsuri. Acum, la sfârșitul lunii, suntem fericite că am reușit să lansăm help line-ul promis adolescenților care se confruntă cu anxietatea sau depresia. Sunând la numărul 0374.461.461, tinerii vor putea găsi peste 60 de psihologi voluntari cu care vor putea discuta deschis despre orice situație. Așa că, îi încurajăm să intre pe platformă sau să sune ori de câte ori vor simți nevoia”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.
Proiectul Teen Line a costat aproximativ 30.000 de euro, sumă susținută de cei trei parteneri strategici ai Asociației Zi de Bine: Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.
Prin intermediul proiectului TeenLine, tinerii vor avea acces gratuit la:
- Suport psiho-emoțional prin #teenline-ul 0374.461.461, o linie telefonică cu apel gratuit și acoperire în toată țara. Numărul poate fi apelat 24/7 de adolescenții care experimentează situații de dezechilibru emoțional. Peste 60 de psihologi voluntari au fost pregătiți pentru a oferi suport prin intermediul acestei platforme, conform unor protocoale specifice pentru depresie, anxietate, suicid, tulburări sexuale, tulburări de comportament, bipolaritate, borderline.
- Psihoterapie gratuită pentru adolescenții din familii defavorizate. Pentru primul trimestru al anului 2021, depreHUB va aloca 190 de sesiuni de terapie gratuită. Selecția cazurilor se va face în funcție de gravitatea diagnosticului și de situația financiară a familiei.
- Termometrul stării de bine – un instrument gratuit de screening al sănătății emoționale prin care adolescenții pot afla cât de afectată le este emoționalitatea.
- Articole și materiale video - informații și sfaturi practice de la specialiști, prezentate într-un limbaj accesibil și pe teme de interes pentru adolescenți, precum: școală, relații, sexualitate, vocație, bullying, jocuri online, nutriție, sentimente și tulburări emoționale.
- TeensUP – primul joc online de educație emoțională din România, menit să stimuleze adolescenții în adoptarea unor comportamente dezirabile și sănătoase. Jocul este dezvoltat pe platforma parteneră Vruuners și va fi lansat pe 15 februarie printr-o etapă pilot cu 5 săptămâni de provocări și recompense. La acestă primă etapă vor putea participa gratuit 50 de adolescenți, în urma unui regulament de înscriere care va fi postat pe contul de instagram deprehub.teens.
Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.
Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară