Ti-ai fi dorit sa te casatoresti cu altcineva?

Se spune ca dragostea adevarata nu creeaza lanturi. Dragostea adevarata nu ingradeste, nu pune limite, nu te face sa te simti mic. Dragostea adevarata iti da aripi sa zbori pe culmi pe care poate de unul singur nu ai curajul necesar sa le escaladezi. Dragostea adevarata nu pune piedici in indeplinirea visurilor, ci iti da putere ca sa le atingi. Dragostea este speranta ramasa in cutia Pandorei, este darul cel mai de pret pe care zeii l-au facut omenirii. Oare pusi in ipostaza de a trai fara niciun pic de dragoste, ce s-ar alege de noi? Ce s-ar intampla cu noi? Mai mult ca sigur ca am muri spiritual pentru ca s-ar stinge tocmai partea care ne face oameni. Am ramane goi pe dinauntru pentru ca am ramane fara speranta nostra cea de toate zilele.

Un mare scriitor roman spunea ca “omul nu e fericit decat in momentul in care se uita pe sine”. Eu cred ca dragostea are acest rol, dragostea ne face sa uitam de noi, ne face sa ne uitam in noi insene si ne face sa ne ducem cu mai multa usurinta sarcina vietii care ne-a fost data. Ma intreb insa daca dragostea, in lumea in care traim mai poate fi definita prin intermediul casatoriei. Ma intreb daca nu sunt mai degraba doua stari traite separate: una ca stare de a simti si de a fi si cealalta ca stare relationala.

Pentru unele dintre noi, in momentul in care dragostea este pecetluita de un act si de un juramant in fata altarului, dragostea isi pierde din libertate. Intervin dorinte, asteptari pe care unul le are de la celalalt, apar pretentii, apar usoare frustrari, care incetul cu incetul duc la orizonturi ingustate. Acuzam ritmul halucinant al epocii in care traim, lipsa de timp la care ne supune, schimbarile pe care trebuie sa le facem: schimbarea domiciliului sau a locului de munca, absenta fzica a partenerului sau stresul datorat indatoririlor zilnice, pentru a ne justifica singuratatea pe care o simtim alaturi de cel cu care ne-am casatorit, teama de casatorie sau dorinta usor exagerata de independenta a femeii moderne de astazi.

Unele dintre noi si-au unit deja destinele, experimentand casatoria si asteptand ca aceasta sa treaca prin proba de foc a timpului, iar altele, dintr-un motiv sau altul, prefera ca timpul sa fie proba decisiva in cazul iubirii lor, asteptand inainte de a face acest pas. Am putea insirui o infinitate de argumente pro si contra, polemici si discutii pe seama casatoriei ca mijloc de concretizare a dragostei. Intr-adevar, pentru multe dintre noi, casatoria pare o metoda excelenta de perpetuare a basmului cu Ileana Cosanzeana si Fat-Frumos cu care ne-a fost incantat auzul in copilarie. La un prim nivel de interpretare, toate bune si frumoase. Finalul basmului este intotdeauna unul fericit, el si ea traiesc in dragoste si armonie pana la adanci batraneti. Toate problemele, necazurile si suferintele prin care trec cei doi par a se rezolva ca prin minune odata ce actul cel sfant a fost savarsit. Ileana il accepta neconditionat pe Fat-Frumos si-i jura iubire vesnica. Peste cinci, zece sau douzeci de ani, frumoasa simte aceesi dragostea arzatoare de la inceput, neindoindu-se nicio clipa ca lucrurile ar putea lua o cu totul alta turnura.

---

---