Alexandra Ungureanu este una dintre cele mai apreciate voci feminine din țară, dar și o personalitate îndrăgită în mediul online, mai ales după câștigarea sezonului „Bravo, ai stil!”. Vedeta nu și-a expus niciodată viața personală în văzul tuturor, iar fanii erau foarte curioși să afle ce se ascunde în spatele numelui „Alexandra Ungureanu”.
Recent, artista a fost invitată în emisiunea „theXclusive” de la KanalD, unde a vorbit cu lacrimi în ochi despre drama neștiută prin care a trecut.
Vedeta și-a pierdut unul dintre părinți, pe tatăl ei, cel cu care avea o relație extrem de apropiată și de specială. Alexandra i-a emoționat pe internauți atunci când a vorbit despre decesul celui mai important bărbat din viața ei.
Artista a mai povestit cum are și în prezent momente în care pune mâna pe telefon și are tendința să îl apeleze pe cel care a crescut-o. Apoi, realizează că acest lucru este imposibil și o năpădesc lacrimile.
Tatăl Alexandrei a murit în urma unui cancer nemilos, iar artista nu și-a revenit complet. Golul din sufletul cântăreței nu va putea fi niciodată acoperit. Mai mult, vedetei i-a fost foarte frică să nu o piardă nici pe mama ei, care a fost diagnosticată cu aceeași boală grea.
Alexandra Ungureanu și mama sa. Sursă foto: Instagram
„Uneori, cred că nu am trecut cu adevărat peste acea perioadă. Sunt momente în care mi se face foarte dor de tată. Deși am schimbat telefoane, când mi-e cel mai greu, încă am tendința să îl sun. Simt nevoia să tastez în agendă… tata. Când am aflat, eu am fost în negare. Cancerul e un diagnostic de care auzi în filme, în cărți. Când auzi de amândoi, la un interval de câteva săptămâni. Mă gândeam la posibilitatea că o să rămân singură.” a mărturisit Alexandra Ungureanu în cadrul emisiunii unde a fost invitată.
Dorul nu se va stinge, dar încetul cu încetul, artista învață să trăiască frumos, alinându-și suferința cu credința că are un înger păzitor care o protejează.
“Love Fair”, târgul caritabil care schimbă soarta animalelor fără stăpân
Țările din Europa în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem. Pe ce loc e România?
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9