IN ACEST ARTICOL:
Iata 10 dintre cele mai frumoase si inedite locuri din lume in care poti lua masa pentru a o transforma intr-o experienta memorabila:

Atunci cand este insotita de o priveliste pe masura, chiar si cea mai banala masa se poate transforma intr-o experienta deosebita. In plus, se stie ca o experienta culinara este completa si desavarsita atunci cand locul pe care l-am ales pentru a ne lua micul dejun/pranzul/cina ne ofera amintiri de neuitat. Pe acest lucru se bazeaza si unele dintre cele mai impresionante restaurante din lume, pe amplasarea lor intr-un cadru de vis sau neobisnuit. Iata 10 dintre cele mai frumoase si inedite locuri din lume in care poti lua masa pentru a o transforma intr-o experienta memorabila.

Top 10 restaurante din lume cu o priveliste uimitoare

Restaurantul sub apa din Maldive (insulele Rangali)

Restaurantul Ithaa din Maldive se afla la 5 metri sub nivelul marii, in resortul Conrad Maldives Rangali, si ofera nu doar o experienta culinara unica, dar si vizuala. Poti lua masa in acest restaurant subacvatic fara a-ti uda nici macar un fir de par, in timp ce privesti miile de pesti inotand in preajma ta.

Foto: @ pilotmadeleine / Instagram

  

Restaurantul aflat la poalele Cascadei Labassin, Filipine

Cum ar fi sa iti iei pranzul intr-o zi foarte, foarte calduroasa de vara, iar picioarele sa-ti fie gadilate de racoarea apei? Restaurantul Labassin din Insulele Filipine este amplasat la poalele cascadei cu acelasi nume si face parte din Resortul Villa Escudero (orasul San Pablo). Se mandreste nu doar cu o bucatarie locala delicioasa, unde felurile de mancare sunt servite la mese confectionate manual din bambus, dar si cu un cadru natural unic, de vis.

Foto: @ lands_and_oceans /Instagram
 

Al Sarab Rooftop Lounge, Dubai

Restaurantul si lounge-ul Al Sarab aflat in extravagantul Dubai se lauda cu doua puncte forte: ofera una din cele mai frumoase privelisti asupra apusului de soare din desertul Arabiei si este localizat pe acoperisul cladirii pentru a oferi cea mai uimitoare panorama. Al Sarab Rooftop Lounge este situat departe de zgarie-norii Dubaiului, in linistea resortului Bab Al Shams.

Foto: @ thingstodoindubaicity /Instagram

Restaurantul Grotta Palazzese din Italia

Un loc care iti taie rasuflarea si care iti ofera o priveliste unica asupra marii Adriatice… restaurantul Grotta Palazzese. Restaurantul se bucura de o amplasare unica, in interiorul unei pesteri de calcar boltita, si este deschis doar in zilele de vara. Grotta Palazzese se afla in sudul Italiei, in provincia Bari, Apulia, chiar in orasul Polignano a Mare.
 

Foto: @ domvarone /Instagram
 

Restaurantul Asiate din New York

Restaurantul Asiate, aflat la cel de-al 35-lea etaj al Hotelului Mandarin Oriental, ofera o priveliste fabuloasa asupra zgarie-norilor din Manhattan.

 Foto: @ tiger_95334 /Instagram
 

Restaurantul Le Panoramic, Franta

Situat la altitudinea impresionanta de 2500 de metri, in statiunea franceza de ski Chamonix, restaurantul Le Panoramic ofera o priveliste absolut impresionanta a varfului muntos Mont Blanc. Poti savura un ceai cald sau o gustare in aer liber, pe terasa restaurantului scaldata de razele soarelui si de vant. Atentie, acest local este pentru cei curajosi si dornici de aventura. Daca aveti rau de inaltime, nu va recomandam aceasta experienta.

Foto: @ raniedo /Instagram
 

Ali Barbour - Restaurantul din pestera (Kenya)

 
Trebuie sa recunosc: daca vreodata voi ajunge in Kenya, cina in acest restaurant magic aflat pe plaja Diani, la 30 km sud de Mombasa, se afla pe bucket list. Restaurantul Ali Barbour este amplasat intr-o pestera veche de 180.000 de ani, spun unii. Localul se transforma intr-un loc de vis mai ales seara, fiind iluminat ca intr-o poveste cu Ali Baba. Totodata, prin acoperisul deschis visatorii pot privi stelele.

Foto: @ Jason Wang (@jason_wannng) /Pictaram

Restaurantul Sunset da Mona Lisa, Mexic

Nu degeaba a fost inclus in top 5 al celor mai atractive restaurante din lume conform Tribune International. Restaurantul Sunset da Mona Lisa din capul San Lucas, golful California (Marea Cortez), este celebru in Mexic pentru mancarea sa, dar si pentru priveliste superba pe care o ofera asupra Pacificului.
 

Foto: taryncarrie /Instagram

Fangweng  - restaurantul plutitor din China

La restaurantul Fangweng din Yinchang, China, a lua masa nu se poate considera deloc o experienta banala si plictisitoare. Restaurantul “suspendat”, cum i se mai spune, este aflat in Valea Fericirii, deasupra raului Yangtze, si este dispus longitudinal, pe stanci abrupte. Privelistea pe care o ofera asupra provinciei Hubei este magnifica.

Foto: @ travelheredestination /Instagram

Restaurantul "The Rock" din Zanzibar, Africa

In ciuda aparentelor, "The Rock" (Piatra) este un restaurant exclusivist din insula tanzaniana Zanzibar, la care nu multi au acces. Amplasat intr-un decor de vis, in apropierea plajei Michanwi Pingwe si imprejmuit de apele Oceanului Indian, restaurantul a fost construit pe o stanca naturala si se lauda si cu preparate africane traditionale de exceptie.

Foto: Aleksandar Todorovic /Shutterstock

Foto homepage: Yakov Oskanov /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri