IN ACEST ARTICOL:

6 aspecte importante care te vor ajuta să iei mai ușor decizia de a urma un tratament ortodontic pentru a-ți putea recăpăta zâmbetul.

Decizia de a urma un tratament ortodontic / de ortodonție nu este întotdeauna ușor de luat. De altfel, atunci când ne referim la tratamentul cu aparat dentar, cei mai mulți dintre noi avem temeri legate de durata tratamentului, de estetica zambetului pe timpul purtării aparatului dentar, de costurile pe care le presupune un tratament ortodontic și, desigur, de eventualele dureri sau disconfort care ar putea apărea.

Dacă medicul ortodont ți-a recomandat să porți aparat dentar în vederea corectării ocluziei (mușcătura), a înghesuirii dentare, a spațiilor largi interdentare sau alte aspect ortodontice, cel mai probabil și tu ești în etapa în care încerci să te documentezi cu privire la ce presupune un tratament cu apparat dentar.

Tocmai de aceea îți propunem să explicăm, cu ajutorul medicilor ortodonți din echipa DENT ESTET, 6 aspecte importante care te vor ajuta să iei mai ușor decizia de a urma un tratament ortodontic pentru a-ți putea recăpăta zâmbetul.

1. Aparatul dentar nu provoacă durere

Așa cum aminteam anterior, cei mai mulți dintre noi se tem, printre altele, și de durerile pe care le-ar putea implica montarea unui aparat dentar. Și pe bună dreptate: la prima vedere, pentru cineva care nu are experiență ortodontică, montarea aparatului dentar pare o procedură greoaie, care - credem noi - în mod sigur ne va provoca dureri insuportabile.

Redresările ortodontice cu ajutorul unui aparat dentar nu se realizează dintr-o dată, ci treptat, iar obiectivul principal al medicului va fi întotdeauna acela de a nu îți forța dinții să se miște nenatural, atunci când încearcă să îi repoziționeze corect. Ca atare, va exista un disconfort initial la reglarea aparatului, dar care va dispărea treptat.

În plus, poți opta pentru un tratament ortodontic cu un aparat dentar tip gutieră transparentă dentașabilă, așa cum este cazul alignerelor INVISALIGN, gradul de confort la purtarea aparatului fiind extrem de ridicat.

Desigur, este corect să menționăm și faptul că pot exista și cazuri (însă acestea sunt foarte rare) în care unii pacienți care sunt foarte sensibili la durere pot simți mici dureri imediat după montarea aparatului.

Aceste dureri sunt resimțite deoarece dinții au nevoie să se acomodeze cu aparatul dentar și cu activitatea acestuia.

Cu toate acestea, chiar și în aceste cazuri foarte rare, micile dureri simțite de pacient dispar în cel mult 2-5 zile. Dacă acestea continua, îți recomandăm să programezi rapid o consultație la ortodont.

2. Durata tratamentului este personalizată în funcție de afecțiunea tratată

O altă teamă vizează perioada de tratament. Cei mai mulți pacienți se se informează din surse informale și astfel ajung la concluzia că vor fi nevoiți să poarte aparatul dentar foarte mulți ani la rând.

De fapt, un tratament cu aparat dentar durează, în medie, aproximativ 16-18 luni în condițiile în care este un tratament de redresare ortodontică mai complex. Cu toate acestea, există și tratamente ortodontice care pot dura chiar și 6 luni.

Evident, perioada finală va fi ajustată de medicul specialist în Ortodonție, în funcție de aparatul dentar montat, dar și de severitatea cazului.

Este adevărat faptul că, în trecut, perioada de purtare a aparatului dentar era considerabil mai mare, însă tehnologia și inovațiile apărute în ultima decadă au permis dezvoltarea unor aparate dentare care beneficiază de softuri digitale, fapt care oferă o predictibilitate mai mare tratamentului și medicul ortodont poate personaliza 100% întreg tratamentul. Prin urmare, dacă ai probleme minore de aliniere a dinților pe arcada dentară, acestea vor putea fi rezolvate, în unele cazuri, chiar și în câteva luni.

3. Aparatul dentar poate fi montat la orice vârstă

Prima vizită a copilului la medicul ortodont ar trebui să aibă loc în jurul vârstei de 7 ani, conform Asociației Americane de Ortodonție.

Aparatul dentar poate fi purtat atât de adolescenți, cât și de adulți, indiferent de vârstă.

Într-adevăr, purtarea aparatului dentar în copilărie asigură obținerea unor rezultate eficiente într-o perioadă mai scurtă de timp, datorită structurii osoase încă în creștere și mai ușor de modelat și repoziționat. Însă, dincolo de acest considerent, aparatul dentar este recomandat indiferent de vârstă.

În clinicile DENT ESTET, de exemplu, echipa de medici ortodonți tratează cu success zi de zi pacienți adulți care au înțeles beneficiile unui tratament ortodontic realizat corect.

4. Aparatul dentar nu iese în evidență într-un mod inestetic

Aparatele dentare continuă să fie (greșit) asociate cu noțiunea de „inestetic”. Acest lucru este cauzat, în linii mari, de percepția generală imediată că un aparat dentar este metalic.

În viața reală lucrurile stau, ca de obicei, altfel: multe aparate dentare sunt confecționate din materiale transparente (cum sunt aparatele dentare Ceramic și Safir), sau sunt montate pe partea interioară a dinților (Incognito), ori chiar sunt perfect invizibile și detașabile (alignerele Invisalign).

Astfel încât, în clinicile DENT ESTET ai suficiente opțiuni pentru a te asigura că poți să zâmbești fără teama că vei atrage toate privirile asupra ta. Și că, în acest timp, dinții tăi se îndreaptă.

5.Aparatul dentar nu corectează doar estetica dinților, ci și funcționalitatea

Cu alte cuvinte, montarea unui aparat dentar nu va avea doar rezultate de ordin estetic. În general, de exemplu, dinții strâmbi nu afectează doar estetica danturii, ci pot cauza o serie de probleme cu serioase efecte negative asupra sănătății generale.

Printre altele, dinții incorect alinițai pe arcada dentară nu îți permit să realizezi corect ritualul de igienizare zilnică acasă, ceea ce poate duce la apariția cariilor dentare. În plus, poziționarea incorectă a dinților poate afecta și funcțiile aparatului dento-maxilar, ocluzia (mușcătura), modul în care mestecăm (masticația) și chiar modul în care vorbim (pronunția).

Medicul ortodont este singurul specialist care poate coordona tratamentul cu aparat dentar

Atunci când decizi să faci pasul final și să porți aparat dentar, apelează la expertiza unui medic ortodont. Medicul specialist în ortodonție are studii de specialitate în domeniu și are și experiența tratării constante a pacienților ce au nevoie de redresare ortodontică. De altfel, un medic ortodont cu un număr de cazuri complexe finalizate cu succes va ști ce tip de abordare de specialitate ți se potrivește.

*****

În concluzie, acestea sunt principalele 6 aspecte pe care trebuie să le știi atunci când decizi să urmezi un tratament ortodontic.

Beneficiile purtării unui aparat dentar sunt numeroase și au implicații directe asupra sănătății generale. Astfel, pe lângă faptul că va corecta dinții care nu sunt poziționați corespunzător și spațiile interdentare inestetice, un aparat dentar poate corecta și malocluziile, durerile sau probleme ale articulațiilor și oaselor maxilare și, desigur, estetica zâmbetului.

În plus, un zâmbet sănătos și estetic îi redă feței tale armonia pierdută, îi ajută pe cei din jur să te perceapă drept o persoană agreabilă și, pe termen lung, te ajută să mai multă încredere în propria persoană.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri