O zi cu un Gift Concierge. Sau arta de a alege cadouri pentru cei care le au pe toate.

16 Octombrie 2019 publicat în Cariera 2 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Un gift concierge este un consultant în cadouri și un pic mai mult de atât.

Fiecare dintre noi a fost pus, la un moment dat, în situația de a alege un cadou deosebit, entru un eveniment special, pentru cineva care le are pe toate sau care are faima de a fi foarte pretențios.

Pentru astfel de situații a apărut în România, nu demult, serviciul de Gift Concierge în România - sau serviciul de consiliere în alegerea și oferirea de cadouri speciale, de lux.

Am vrut să aflăm mai multe despre acest serviciu și cum ne-ar putea veni în întâmpinare, așa că am stat de vorbă cu Elena Miu, gift concierge din România și owner al magazinului de cadouri de lux My Man.

"Am observat că mulți dintre clienții care cumpără cadouri de lux de la noi simt nevoia să primească o validare sau un sfat din partea cuiva care cunoaște acest tip de produse, așa că ni s-a părut oarecum firesc să punem la dispoziție și acest serviciu de Gift Concierge. Cu toții avem nevoie de îndrumare, în anumite situații, și a venit ca o ușurare pentru clienții care ne trec pragul faptul că în magazinul de cadouri este cineva care cunoaște foarte bine toate produsele și ar putea să le spună ce ar fi potrivit pentru ocazia lor.” spune Elena Miu.

Înainte de toate, ce este și ce face, mai exact, un Gift Concierge?

Un gift concierge este un consultant în cadouri și un pic mai mult de atât. Este un bun cunoscător al tipologiilor umane, un om cu bun gust, un bun ascultător și un creator de povești.

De obicei, este o persoană atentă la detalii, cu gusturi fine, care asistă clienții să aleagă cadouri personale sau profesionale și pe care le împachetează, și la propriu, și la figurat - alege un mod grațios de prezentare a cadoului, pe care „îl îmbracă” într-un concept, o poveste (care se regăsește în simbolistica din spatele cadoului sau în mesajul de felicitare pe care îl dezvoltă cu ajutorul clientului).

Cine sunt clienții care apelează la un Gift Concierge?

Dacă îți place să cunoști oameni și poveștilor lor, atunci cu siguranță ți-ar plăcea să fii gift concierge - clientela lor este foarte diversă.

În general, cei care solicită serviciile unui gift concierge sunt persoane educate, cu un venit mediu spre mare, cu bun gust și în căutare de frumos. Ca proporție femei versus bărbați, doamnele sunt cele care apelează mai des, pentru că ele sunt, de obicei, cele care sunt desemnate fie de colegii de muncă, fie de familie, să aleagă cadoul pentru sărbătorit.

Și în ceea ce privește vârsta, intervalul de vârstă este destul de larg: 25-45 de ani.

În calitate de gift concierge, cunoști oameni diferiți, în fiecare zi. Astăzi poți fi gift concierge pentru un cuplu proaspăt căsătorit, care caută un cadou deosebit pentru nașii lor sau pentru o doamnă care vrea să-și surprindă soțul după 25 de ani de căsnicie cu un obiect de decor care ține de pasiunea soțului.

Mâine, poți fi consultantul de cadouri pentru un afacerist la nivel internațional, care vrea să-și arate recunoștința pentru cel mai bun partener de business din Japonia și caută un cadou simbolic în acest sens. Sau poți fi consultant pentru directorul de HR al unei multinaționale care are misiunea dificilă de a alege cadoul pentru CEO, anul acesta.

Deseori, clienții sunt colecționari pasionați de obiecte vintage care vin să cumpere pentru propria plăcere, pentru propriul cămin, un obiect de decor care ține fie de o pasiune, fie de o completare inedită a spațiului de acasă sau a biroului.

„În zona corporate, până acum am oferit servicii de Gift Concierge unor companii importante din domeniul pharma, asigurărilor, finanțe, real estate, industria ușoară și grea, cât și unor companii de stat. Pentru zona de real estate putem spune cu mândrie că sunt câteva vile frumoase din București și împrejurimi decorate cu obiecte unice de la My Man. De exemplu, pentru o vilă de pe malul lacului Snagov, am livrat o selecție importantă de decorațiuni nautice, în temă cu locul în care se afla vila.”, declară Elena Miu.

Cum decurge ziua unui gift concierge?

Job-ul de gift concierge poate fi satisfăcător, relaxant și provocator, în același timp:

  • jonglezi zilnic cu alegerea/selecția cadourilor;
  • înveți zilnic povești despre cadourile pe care le comanzi și despre oamenii care vin în magazinul tău;
  • totodată, ca gift concierge, ai ocazia să-ți cultivi talentele de îndemânare și de estet, pentru că serviciul de gift concierge vine „la pachet” cu partea de împachetare tematică a cadourilor, în funcție de conceptul pe care cadoul ales îl dictează.

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri