Comunicat de presă
Începând de astăzi, exclusiv în magazinele Kaufland este disponibilă prima linie de haine 100% sustenabile din România, realizată din PET-uri reciclate și deșeuri din material plastic, plase de pescuit sau din bumbac organic certificat GOTS.
Linia face parte din gama Newletics, cuprinde articole sportive pentru bărbați și femei și este prima colecție marcă proprie Kaufland prin care compania face încă un pas în implementarea strategiei ReSet Plastic.
Disponibilă exclusiv în magazinele Kaufland, gama oferă un outfit sportiv complet, prietenos cu mediul. Îmbrăcămintea sport din poliester reciclat este de calitate și are aceleași caracteristici funcționale precum cea obișnuită. Poliesterul este certificat Global Recycle Standard (GRS).
În fabricarea hainelor sunt folosite între 10 (pentru un tricou) și 15-20 de PET-uri reciclate (pentru colanți). Ele sunt colectate din oceane, curățate, tocate, topite și apoi trase pe fir.
Chiar și ambalajul este sustenabil, pentru confecționarea lui fiind utilizată hârtie reciclată și o cantitate redusă de cerneală.
Gama conține tricouri, jachete, pantaloni scurți, colanți, bustiere și pantofi sport, disponibile în culorile kaki, roz, până la negru, culori obținute din vopsele naturale.
La începutul lunii ianuarie, clienții magazinelor Kaufland vor găsi promoții speciale pentru aceste produse.
Conform datelor publicate de Parlamentul European, până în 2050, oceanele ar putea conține mai multe materiale din plastic decât pești. Obiectele din plastic din oceane reprezintă 70% din deșeurile marine.1 În acest sens, colectarea și reciclarea lor este imperios necesară.
„Noua colecție pe care o lansăm astăzi nu vine doar cu articole sportive care ajută corpul să respire după antrenamentele intensive de la sală, ci aduce o inovație în domeniul sustenabilității, o zonă în care investim constant. În plus, ne-am propus ca în următorii ani să producem din fibre sintetice obținute prin reciclare 10% dintre articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte”, a declarat Valer Hancaș, Director Corporate Affairs şi Comunicare la Kaufland România.
Drumul producției inovatoare: de la PET la tricou
Pentru realizarea unui tricou sport din poliester reciclat, de exemplu, sunt necesare circa 10 PET-uri, iar în cadrul procesului de producție, toate articolele sunt confecționate pe baza unui mecanism complex.
- Se colectează din oceane deșeurile în Taiwan, cu îndepărtarea etichetelor și a capacelor în prealabil
- Se compactează sticlele, după care se deshidratează și se polimerizează
- Se obțin granulele din PET și mai apoi firul din PET
- Se produc articole textile din firul obținut
Mulțumită acestui procedeu, cantitatea de energie utilizată și emisiile de CO2 produse sunt reduse cu 50%. Mai mult decât atât, prin reciclarea PET-urilor și deșeurilor din material plastic se stopează total folosirea petrolului brut în confecționare, iar după purtare toate hainele pot reintra în ciclul de reciclare, ceea ce asigură continuitate activității sustenabile.
Lansarea noii game este parte din strategia la nivel de grup, REset Plastic, care abordează integral problematica plasticului. În cadrul secțiunii REduce, grupul are ca scop economisirea plasticului în procesele interne. De asemenea, REdesign are sarcina de a concepe ambalaje reciclabile cu conținut redus de plastic. La secțiunea Recycle, grupul Schwarz dezvoltă sisteme de colectare, sortare și reciclare, pentru a închide circuitele de deșeuri ce pot fi valorificate. REmove se ocupă cu opțiunile de înlăturare a plasticului din mediul înconjurător, iar la secțiunea REsearch, grupul investește în cercetare și dezvoltare pentru a găsi soluții viabile pentru evitarea utilizării plasticului.
Prin lansarea noii game de îmbrăcăminte sustenabilă, Kaufland se alătură și campaniei Detox 2020, dezvoltată de organizația Greenpeace la nivel mondial pentru a reduce cantitatea de plastic din ambalaje și a accelera conversia la bumbacul organic certificat GOTS.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice