Iubire pe lumina

“Nici noaptea pamantului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbra intr-un univers de lumina.” - Lucian Blaga

Era lumina cand ne iubeam... O lumina dulce, o lumina care ne interzicea jumatatile de masura, care inlatura orice retinere intreaga, care ne vindeca de otrava, care marturisea cuvintele nespuse in locul nostru, un biet fascicul pal care ne stingea vapaile si ne aprindea sufletele. Nu-mi aduc aminte daca era lumina naturala sau reflexia palida a unui bec amenajat special pentru iluminarea nocturna. Patrundea puternic prin draperii. Ti se aseza jucausa si neobrazata in varf de gene. Mie imi intra in ochi, dar nu conta... avea putere ireala... putea sa ne incalzeasca...

Ne-am nascut cu scopul clar in lume de a fi fericiti, de a ne ferici unii pe altii. Nu cunoastem jugul timpului si plutim agatati de un fir de atemporalitate. Lumina era in locul in care trebuia sa fie, cantand muzica pe care o doream, facandu-ne sa vibram in ton cu dansul magic al vietii. Spulbera nebuna parti din trecutul tau, fragmente din trecutul meu. Lumina ne aduce pe amandoi trup langa trup, mana langa mana, simtire langa suflet intr-un prezent continuu in care ne aflam, spre care curgem, pe care nu dorim sa-l dam uitarii. Iubirea pe lumina avea efect magic de fericire deloc intamplatoare.

Goana dupa lumina ne face sa fugim de intuneric si sa ne fie teama, dar noi niciodata nu alergam dupa lumina. O aveam de partea noastra, aliat obscur si de nadejde, harazit de un destin cald, parca prea bun si milostiv... Iubirea pe lumina are un precis scop purificator. Lumina ne curata de pacate, de rele si de rautati, ne trezeste la viata si simtire. Noi nu vom fi niciodata condamnati la suferinta. Noi stim cum sa iubim... fara sa ne fi invatat nimeni.

Nimic nu ne unea mai bine si mai pe viata decat lumina. Ni se citea cat se poate de banal in priviri si pe buzele carnoase care schiteaza zambete. O vedeam in ochii tai stand alaturi de speranta, inocenta, ranjind nebuna la fiecare ciocnire neprevazuta de iubire, sange, hormoni si iubire. Nimic nu ne face mai frumosi si mai tineri decat o noapte de iubire care ne arata ca nu am uitat sa iubim ca ziua. In semiintuneric, suntem zei ai soarelui. Ne posedam... Nu, nu ne posedam... E prea gresit si prea vulgar cuvantul.. NE APARTINEM. Cu drept nescris pentru o eternitate limitata, cu dorinta trecatoare de a ne apartine si maine.

Povestea noastra se scrie asadar frumos si cuminte, real si neprevazut, cu cerneala de lumina. Dar se incheie cu o semnatura mazgalita scrisa paradoxal, realist si brusc cu o cerneala de umbra. Spre final se lasa cortina si se napusteste intunericul. Acum e intuneric bezna. Ne este teama sa ne iubim pe lumina. Sau nu mai iubim. Sau iubim separat. Ferindu-ne privirile, sufletul si trupul de o lumina prea intensa si puternica... lumina de altadata.

Dana Negoita

Foto principala: Hepta.ro

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo