'Nu sunt suficient de bun!' – A cui este vocea interioară care ne-a paralizat viața?

„Nu sunt suficient de bun”, „nu sunt în stare de nimic”, „nu mă descurc”, „nu merit”, „nu e pentru mine”…. Când avem astfel de gânduri în legătură cu noi înșine, este bine să ne gândim bine ale cui sunt aceste opinii de fapt, spune psihologa poloneză Katarzyna Korpolewska.

Un articol via newsmavens.com

„Aș fi putut să fac mai bine”, „nu o să am niciodată succes” sau „nu sunt destul de competent/ă”…. De unde vin toate aceste îndoieli în legătură cu noi înșine?

Aceasta pare să fie propria noastră voce interioară și o interpretăm ca atare, dar de cele mai multe ori, aceasta aparține altcuiva. 

De obicei își au rădăcina în experiențele din copilărie. Poate că părinții noștri ne criticau excesiv ca să ne motiveze sau să încerce să ne determine să fim mai ambițioși. Sau poate ne cereau prea multe, în ciuda celor mai asidue eforturi ale noastre, nefiind niciodată satisfăcuți. Vocea poate să îi aparțină unui profesor care ne punea în mod constant la îndoială abilitățile, ne compară cu elevi mai buni și nu ne onoră și nu ne aprecia niciodată, măcar un pic.

Crescând cu toate aceste comentarii negative în jurul nostru, am început treptat să le adoptăm ca fiind vocea noastră interioară și am continuat să facem acest lucru și ca adulți.

Nu sunt suficient de bun - Este vocea criticului din noi, vocea rațiunii?

Dacă ne sabotează deciziile, ne sabotează auto-stimă și ne ține pe loc din progres și asta ne demonstrează că această voce nu este într-adevăr rezonabilă. Cu timpul, acest critic interior devine un adevărat Cenzor. Cu timpul, această voce a Eu-lui ideal pune stăpânire pe întreaga noastră viață și ne obligă în mod constant să fim perfecți.

În mod paradoxal această voce pe care ne-am însușit-o în mod inconștient ne face mai mult rău decât bine. Suntem mereu paralizați de frică că nu ne-am îndepliniit o cerință cum trebuie, uneori alegem să nici să nu ne mai apropiem de ele și începem să tratăm toate noile provocări ca pe niște potențiale eșecuri, explică Katarzyna Korpolewska.

Foto: Shutterstock/ bruniewska

Foto homepage: Shutterstock/ bruniewska

Această frică afectează ambele genuri?

Exeperiența mea spune că le afectează în general pe femei. Chiar dacă lumea din jurul nostru se schimbă, femeile și fetele trăiesc încă cu acest chin al unor așteptări foarte înalte, în comparație cu bărbații: „Fii drăguță”, „Fii cuminte”, „Nu rosti cuvinte urâte” – este tot ceea ce auzim la școală. În același timp îi vedem pe băieței că li se permite să facă mizerie, să se strâmbe și să înjure fără nicio consecință. Și mai mult, fetele sunt învățate încă de la o vârstă fragedă să muncească din greu și să aibă succes. Aceleași cerințe nu se aplică și în cazul bărbaților, a observat specialistă în urma experienței sale.

Auto-critica se referă și la aspectul fizic?

Din păcate trăim într-o societate care pune mare preț pe importanta felului cum arată o femeie. Învățăm acest lucru încă de când suntem foarte mici. Potrivit unui amplu studiu recent care s-a desfășurat în 41 de țări europene și în Statele Unite, 40% dintre fetele de 15 ani nu sunt mulțumite cu felul cum arată. Aceste fete intră în maturitate cu aceeași imagine distorsionată despre ele înșile și ca femei, nu sunt niciodată satisfăcute de felul cum arată. Și mai presus de acest lucru, mai sunt și presate de normele sociale să fie femeile ideale: frumoase și inteligente, soții bune, mame tandre și angajate model.

Multe femei încearcă să se încadreze în aceste roluri dar și cea mai mică alunecare le trezește demonul interior care le reamintește aceeași mantră: „Sunt un caz fără de speranță”.

Citește mai departe >>>

Garbo

Ultima actualizare: 26 Iunie 2018 @ 03:06

• 
• 

Mai multe despre Garbo