IN ACEST ARTICOL:

Art Safari revine în această toamnă cu o ediție de cinci stele: o expoziție de muzică celestă, povestea orașului nocturn, dar și genți legendare purtate de staruri și superstaruri. Noul sezon are loc în perioada 29 septembrie-14 ianuarie, la Palatul Dacia-România 
 

Art Safari devine pentru 3 luni singurul muzeu al muzicii din capitala României, printr-o expoziție multisenzorială care marchează aniversarea a 60 de ani a Corului Madrigal;

• Povestea orașului nocturn este spusă în cadrul expoziției „Viața de noapte”. De la teama de întuneric, resimțită de omenire încă de la începutul istoriei, la îmblânzirea deplină a fricii prin tehnologie;

• De la celebrul muzeul regal Victoria & Albert, Londra vine expoziția „Bags: Inside Out”, cu genți iconice care au scris istorie: celebra „Baguette” Fendi purtată de Sarah Jessica Parker în „Sex and the City”, „Kelly” Hermès în onoarea lui Grace Kelly, „Lady Dior” inspirată de Prințesa Diana și faimosul model „Monogram Mirror” Louis Vuitton, purtat de Paris Hilton și Kim Kardashian;

• Și expoziția Love Stories, de la National Portrait Gallery, Londra, cu capodopere de Andy Warhol, Man Ray, sau David Hockney, se prelungește la cererea publicului, și poate fi văzută până pe 1 octombrie inclusiv.

„And just like that... nici nu s-a terminat bine Art Safari Love Edition, că a venit timpul pentru Stars Edition! Viața de noapte, o expoziție curatoriată de Adrian Majuru, director al Muzeului Municipiului București, partener strategic al Art Safari, va surprinde iubitorii de artă prin poveștile neștiute ale orașului nocturn. Iar Madrigalul o să vă încânte prin numeroase povești spuse prin intermediul experiențelor multisenzoriale. Art Safari colaborează pentru a doua oară cu Victoria & Albert Museum, Londra, și aduce în fața publicului o expoziție de design care va fi pe placul tuturor pasionaților de modă și lifestyle! ” - Ioana Ciocan, CEO Art Safari și comisar al României la Bienala de Artă de la Veneția.

„Pe mai multe voci. O expoziție de muzică celestă”, curator: Emil Pantelimon, realizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de Madrigal, scenografie: Vladimir Turturică
Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” se mută pentru 3 luni în Palatul Dacia-România, la Art Safari. 16 spații vibrante, 60 de costume, 70 de discuri, informații inedite și experiențe muzicale interactive și senzoriale, o adevărată istorie afectivă colectivă a Crăciunului românesc, politică și societate, sunet, culoare și miros – totul privit prin ochii și experiența celor 60 de ani de Madrigal.
Publicul este invitat să descopere cum un mic ansamblu cameral creat în anii comunismului cu studenți ai Conservatorului bucureștean a devenit unul dintre cele mai puternice și mai importante branduri culturale ale României și propune astăzi cea mai importantă reformă a educației culturale: Cantus Mundi.
Cum poate un cor să fie numitor comun între președintele Nixon și bebelușii care se vor naște? Ce legătură există între minele din Valea Jiului, mobilierul de lux exportat de România în perioada comunistă și Corul Madrigal? Știai că vocea desenează sau că spectacolele au miros? Răspunsurile, la Art Safari Stars Edition.
„Viața de noapte”, curator: Adrian Majuru, realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici
De la teama de întuneric, resimțită de omenire încă de la începutul istoriei, la îmblânzirea deplină a fricii prin tehnologie și viața de noapte. În ultimele generaţii, omul a dat nopții un nou conținut. Orașul a fost instrumentul de remodelare nocturnă a etologiei, preocupărilor, imaginarului, credințelor noastre.
„O nesfârşită confruntare dintre dorinţele comportamentului ascuns și iubitor de întuneric (lumea criminalilor, hoților, inadaptaților sociali, adică tot ceea ce diurnul încearcă să vindece) și prelungirea unor preocupări cotidiene, pentru care diurnul nu mai oferă suficient timp. Aici ne referim la unele profesii, legate inclusiv de industria loisir-ului”, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, curatorul expoziției.
Piese din colecţiile Institutului Naţional de Medicină Legală «dr.Mina Minovici» și ale Institutului de Antropologie Francisc Rainer-Academia Română vor fi expuse public ȋn premieră, alături de cele oferite de Muzeul Municipiului Bucureşti.

“Bags: Inside Out”, curator: dr. Lucia Savi, asistent curator: Jessica Harpley, expoziție realizată în parteneriat cu Victoria & Albert Museum, Londra, design de expoziție: Diana Nicolaie

De la obiect de necesitate la simbol al luxului și statutului, de la rucsacuri și genți de livrare până la poșete Birkin sau valize Louis Vuitton, „Bags: Inside Out” explorează stilul, funcționalitatea și designul accesoriului suprem.

Expoziția de design istoric, realizată în colaborare cu Victoria and Albert Museum, Londra, prezintă aproximativ 300 de obiecte: de la poșete minuscule ținute în vârful degetului până la cufere de călătorie luxoase, din secolul al XVI-lea până în prezent. Designul de expoziție este semnat de Diana Nicolaie, designer de interior, și prezintă dincolo de show-ul oferit de genți, un spectacol al volumetriilor și materialelor.

“Love Stories”, curator: Lucy Peltz, expoziție realizată în parteneriat cu National Portrait Gallery, Londra

Peste 100 de capodopere de Andy Warhol, Man Ray, Van Dyck sau David Hockney mai pot fi văzute în premieră în inima Bucureștiului, la cererea publicului, până pe 1 octombrie, de joi până duminică, între 12:00 și 21:00. Portretele oferă o incursiune în intimitatea celor mai faimoase cupluri ale tuturor timpurilor, din secolul al XVI-lea până în prezent: Victoria și David Beckham, Yoko Ono și John Lennon, Harry și Meghan Markle, Prințesa Diana și Prințul Charles, Linda și Paul McCartney, Salvador și Gala Dalí etc.
„Love Stories” cuprinde și o secțiune românească cu lucrări semnate de artiști români, printre care un portret al Principesei Elisabeta semnat de Nicolae Grigorescu, dar și corespondența de dragoste dintre Constantin Brâncuși și una din marile sale iubiri, dansatoarea Florence Meyer. De asemenea, instalația Anei Bănică, o artistă complexă și una dintre cele mai sincere povestitoare ale iubirii, „ A+B și câteodată C”, prezintă povestea unui cuplu, în 868 de ipostaze.
Și copiii sunt așteptați la atelierele de creație și tururile ghidate personalizate, în cadrul Art Safari Kinder.

Program Art Safari (29 septembrie-14 ianuarie 2023)
• Joi-duminică – 12:00-21.00 (ultima intrare - 20:30); Night Tours – în fiecare vineri și sâmbătă 22:00-1:00 (experiențe speciale de vizitare cu ghidaj în toate expozițiile și prosecco; se intră la ora 22:00)
• Bilete: artsafari.ro sau direct de la intrare
• Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, București


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri