IN ACEST ARTICOL:
Licopina din rosii are un efect antioxidant mai puternic decat celebra vitamina C, protejand extrem de eficient organismul de cancer, de bolile cardiovasculare, de procesele degenerative, de tulburarile de metabolism, de diferite intoxicatii.

Comunicat de presa

Faptul ca celebrul fruct – da, tomatele (rosia) sunt un fruct, cu o vechime de peste 3.000 de ani si origini in Anzii Cordilieri - are efecte benefice pentru sanatate, nu mai este de mult un secret. Nu mai putin de 90% din continutul rosiei este apa biologica, usor asimilabila de catre organismul uman, apa care alcatuieste suportul ideal pentru administrarea acestui cocktail de vitamine, minerale, enzime si alte substante active continute de tomate.

Un studiu 1 recent publicat in Jurnalul medical «Neurology» arata ca subiectii care au avut cele mai inalte niveluri de licopina - un antioxidant gasit in tomate - au avut accidente vasculare cerebrale mai putine decat aceia care au inregistrat cel mai scazut nivel de licopina din sangele lor. In general, riscul de accident vascular cerebral a fost redus cu 55%.

Dr. Rafael Ortiz, directorul Centrului de Chirurgie al spitalului Lenox Hill din New York, a declarat ca studiul, realizat in Finlanda, pe un esantion de 1.031 persoane, urmarite timp de 12 ani, demonstreaza clar faptul ca dieta este foarte importanta pentru reducerea riscului de accident vascular cerebral.

Licopina se gaseste in cele mai mari concentratii in produsele derivate din tomate, cum ar fi pasta, piure-ul si sosul de tomate. De asemenea, ea poate fi gasita in pepenele verde, grapefruit, papaya si mango. Licopina are un efect antioxidant mai puternic decat celebra vitamina C, protejand extrem de eficient organismul de cancer, de bolile cardiovasculare, de procesele degenerative, de tulburarile de metabolism, de diferite intoxicatii.

Rosia este folosita traditional in gastronomia romaneasca. Salata de rosii cu ceapa si branza sau cu telemea este una dintre cele mai cunoscute si indragite retete. Nutritionistii ne recomanda consumul a 5 portii de legume si fructe proaspete pe zi, in cadrul unor mese regulate si in cantitati moderate. Rosia, poate oricand „juca la 2 mese”, ca fruct si ca leguma. De aceea, atunci cand pregatim masa in familie este important sa ne bucuram de tot ceea ce ne ofera natura”, a declarat Silvia Bucur, Presedintele Fundatiei PRAIS, initiatoarea miscarii „Si eu traiesc sanatos! - SETS”.

Recent, nutritionistii americani2 au declarat ca un consum de cel putin 2 cani si jumatate de fructe si legume pe zi poate fi asociat cu un risc mai redus de atac de inima si accident vascular cerebral pentru consumatori.


1 Serum lycopene decreases the risk of stroke in men: A population-based follow-up study, Neurology Medical Journal, 9 octombrie, 2012 (www.neurology.org)
2 Tomato Helps Cut the Risk of a Stroke, Study Shows, The Wall Street Journal, Page D1, US Edition, 9 octombrie 2012

Foto homepage: Sxc.hu

Foto interior: Shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri