Zilele par să aibă un ritm tot mai alert, iar tu ai uitat să te bucuri de micile plăceri ale vieții. Dincolo de inconvenientul de a lăsa timpul să treacă fără să simți nicio satisfacție, ai putea să te confrunți cu un adevărat pericol: degradarea stării de sănătate. Pentru a nu atinge un punct critic, ai nevoie să faci câteva schimbări de durată.
Oferă-ți un somn lung și odihnitor
Chiar dacă știm cu toții cât de important e somnul, puțini dintre noi îi acordă timpul cuvenit. Primele efecte pe care le resimți în perioadele în care îți neglijezi odihna sunt starea generală de epuizare pe parcursul întregii zile, precum și lipsa de concentrare. Pe termen lung însă, privarea de somn activează stresul și încetinește procesul de regenerare a celulelor din organism. Odihna din timpul nopții este responsabilă de apariția celulelor de mielină, cu rol protector asupra circuitelor cerebrale.
În lipsa celor opt ore pe care ar trebui să le petreci în fiecare noapte dormind, creierul nu reușește să se elibereze de toxine, iar acumularea lor poate crește riscul de apariție a bolii Alzheimer. Mai grav, dacă petreci nopți albe întinse pe o perioadă lungă de timp, te afli în zona de risc a diabetului de tip 2, cauzat de probleme ale metabolismului glucozei. Bolile cardiovasculare, obezitatea și hipertensiunea completează peisajul sumbru al unei vieți cu prea puțin somn. Se pare că mitul somnului de frumusețe are un sâmbure de adevăr.
Nu îți neglija alimentația
În ziua de azi, suntem bombardați din toate părțile cu diete-minune, care promit kilograme pierdute în timp-record și ne obligă la sacrificii. Înainte de a cădea pradă tentației și a te înfometa inutil, gândește-te că un regim irațional, aplicat fără principii logice, te poate arunca la extrema cealaltă a problemelor pe care le ai acum. În scurt timp, poți ajunge să simți oboseală persistentă, amețeli, dificultăți de respirație sau chiar să te confrunți cu episoade de leșin. În funcție de verdictul medicului, ai putea afla că te confrunți cu o formă de anemie.
Anemia feriprivă (cauzată de un nivel scăzut de fier în organism) și cea cauzată de lipsa vitaminelor pot fi contracarate prin adoptarea unei alimentații sănătoase, bogate în fier, acid folic, vitamina B12 și în alte tipuri de nutrienți. Cerealele, ouăle, iaurtul, ciupercile, carnea de curcan sau peștele sunt alimente la îndemâna ta pe care le poți include într-un meniu echilibrat, cu trei mese și cu gustări ușoare. Un mic dejun copios este ca o temelie pusă la regimul alimentar al întregii zile, iar legumele nu trebuie să lipsească de la nicio masă a zilei. Poți consuma alimente bogate caloric, dar numai în măsura în care au un conținut bogat de nutrienți.
Redescoperă beneficiile activității fizice
Probabil că și tu ignori avertismentele legate de cele 30 de minute de mișcare obligatorie, în fiecare zi. Mai mult decât un simplu tabiet, acest obicei sănătos poate părea greu de integrat într-un program încărcat, dar beneficiile adoptării lui sunt foarte importante. Fie că alegi să mergi pe jos câteva stații în loc să folosești autobuzul, să urci scările în loc de a folosi liftul, fie să te implici în activități precum grădinăritul, orice început este bun.
Pasul următor este joggingul în pas lejer, pentru care ai nevoie doar de vreme bună și câteva zeci de minute libere, o dată la câteva zile. Cu un echipament minim, alcătuit din îmbrăcăminte comodă și din încălțăminte potrivită pentru alergat, îți poți mări rezistența fizică și ai șansa de a face progrese încurajatoare. Dacă simți că poți mai mult, orientează-te către o sală de fitness, unde sfaturile unui antrenor și aparatele profesionale te vor ajuta să îți reintri în formă.
Combate efectele nocive ale stresului
Considerat o adevărată boală a secolului XXI, stresul este cauzat de mulți factori, printre care interacțiunea cu mediul social, evenimentele nefericite care intervin brusc sau conflictele întinse pe termen lung. Cu toate acestea, ritmul haotic de zi cu zi este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care putem spune că ne trăim viața în stres. Efectul acestuia la nivel psihic nu este deloc de neglijat. Perioadele îndelungate de stres intens duc la atacuri de panică, tulburări emotive, tensiune și disconfort.
Nervozitatea, nemulțumirea permanentă și tendința de evadare sunt și ele manifestări tipice oamenilor stresați. La nivelul creierului, stresul produce modificări ale vaselor de sânge, cu impact asupra irigării țesuturilor și risc de producere a accidentelor vasculare cerebrale. Alege să nu dai problemelor din sfera personală mai multă importanță decât au cu adevărat și stabilește un echilibru între viața personală și cea profesională. Nu neglija odihna și caută activități care să îți deschidă orizonturile, precum călătoriile, cititul sau chiar frecventarea unui cerc de teatru amator.
Vizitează medicul mai des
O vorbă veche spune că acolo unde nu intră soarele pe fereastră, intră medicul pe ușă. Din nefericire, de multe ori, nici medicul nu este solicitat din timp, mai ales dacă problemele de sănătate nu se manifestă foarte intens Tratează cu înțelepciune starea ta de bine și mergi anual la un control medical amănunțit. .
Spre exemplu, controlul stomatologic trebuie realizat o dată la șase luni, o practică sănătoasă nu doar pentru dantura ta, ci și pentru portofel. Examenul ginecologic este un capitol problematic, uneori, iar unele femei îl amână din simpla lipsă a simptomelor. Ideal ar fi să faci o vizita la ginecolog o dată la șase luni, pentru testul Papanicolau, iar o dată pe an să urmezi un screening complet.
Cu sfaturile de mai sus, ai o șansă plus să treci mai ușor peste provocările de zi cu zi. Înainte de a lua o decizie cu privire la starea ta de sănătate, consultă un specialist și alege soluții cu eficacitate dovedită.
Credit foto: Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară