Beretele au fost la modă în urmă cu mulți ani și recent au revenit pentru a-și impune un nou rol în atenția domnițelor. Sunt pălării mai micuțe care se pot purta încrezător, simbolizând rebeliunea și încăpățânarea de a-ți face vocea auzită. Dar ne place să credem că, mai degrabă, aceste berete se remarcă prin texturi faine și prin materiale călduroase - combinație care le fac ideale pentru sezonul rece. Cu diverse motive de culori, am ales câteva berete care sunt în trend și care se potrivesc oricăreia dintre noi. Găsește mai jos câteva pălării rotunde, moale și scunde pentru un aspect retro.
Beretă franțuzească cu pietricele
Pe negru sau pe gri, aceasta beretă franțuzească de la Liu Jo este foarte elegantă. Acest model este confecționat din material neted și se remarcă prin știfturi decorative foarte rafinate. Este confecționată din lână ceea ce înseamnă că poate fi purtată în zilele mai reci, pentru că îți va ține de cald.
O poți comanda aici
Baretă roșie franțuzească
Acest accesoriu de la Vero Moda este pur și simplu superb grație nuanței aprinse. Bereta franțuzească se poartă cu un trenci sau un palton elegant, ea însăși fiind extrem de delicată. Nu are inserții sau ornamente stridente, fiind extrem de simplă și practică. Confecționată din material neted de lână.
O poți comanda aici
Beretă în carouri mici
O beretă în carouri discrete și micuțe care se vede minunat cu o gecuță scurtă. Pare că te trimite în era anilor ‘20 când dragostea se măsura în cuvinte și prin muzică de romanță. Combinația de culori alb-castaniu place și se vede foarte bine.
O poți comanda aici
Beretă cu ciucure și ștrasuri
Liu Jo vine cu o propunere modernă de berete. Aceasta este pe un gri deschis foarte versatil în combinații de ținute. Se combină cu argintiu și cu ciucuri, având un look fantastic grație ștrasurilor și ciucurilor decorativi. Este pentru sezonul toamnă-iarnă.
O poți comanda aici
Beretă cu dungi orizontale
În nuanțe autumnale această beretă în dungi orizontale de muștar și gri este cu lână și poliester și pare ideală pentru acest anotimp. Are modelul clasic uni și place pentru cât de discretă și romantică este.
O poți comanda aici
Beretă de Crăciun
Adică una cu print perfect pentru sărbătorile de iarnă! Am ales pentru tine o beretă simpatică și colorată pe care să o porți în preajma Crăciunului. Pe negru și cu fulgi de zăpadă pe roșu, aceasta are și niște fibre multicolore care o completează.
O poți comanda aici
Beretă pe albastru
Sau bască de damă, așa cum se “recomandă” acest accesoriu de cap confecționat din lână. Este pe formă rotundă și fără detalii neregulate, sporind farmecul unei ținute care are nevoie de o adiție chic.
O poți comanda aici
Foto fr si main: By RossHelen /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri