Prima ediție din România a Kitchen Battle s-a încheiat cu succes remarcabil: 480 de participanți, entuziaști ai artei culinare și, în același timp, cu aplecare spre a susține persoanele vulnerabile, au fost martori ai creativității unora dintre cei mai talentați chefi din țară, pe parcursul a trei seri consecutive, în perioada 4-6 noiembrie. Competiția a adus la un loc pasiunea pentru gastronomie și spiritul comunitar, în cel mai mare eveniment de strângere de fonduri cu tematică culinară din România. Fondurile colectate de la toți partenerii – companii și donații private – au contribuit la organizarea evenimentului și vor asigura peste 100.000 de mese calde persoanelor vulnerabile, în cele nouă cantine sociale din întreaga țară susținute de Asociația fondată de chef Adi Hădean.
“Cei care mănâncă împreună, rămân împreună, iar eu știu că pasiunea pentru mâncarea bună și generozitatea merg mână în mână. Când ne-am hotărât să aducem Kitchen Battle în România, ne-am dorit să fie mai mult decât un eveniment care sărbătorește excelența în bucătărie. Aceste trei seri reconfirmă puterea pe care o are o comunitate atunci când se așază la masă și luptă pentru o cauză bună. Sunt recunoscător pentru această solidaritate partenerilor noștri, fiecărui participant și donator, pentru munca extraordinară a echipei, a chefilor și a tuturor voluntarilor", a spus Adrian Hădean, gazda evenimentului și fondatorul Black Sea FooDignity Association, al cărei proiect început în acest an este www.SocialFood.ro.
Fiecare dintre cele trei seri ale evenimentului a adus, față în față, câte doi chefi renumiți, de la cele mai prestigioase restaurante din țară, care au gătit live, în fața publicului. Cei șase chefi care au răspuns invitației lui Adrian Hădean de a se alătura programului #SocialFood al Asociației Black Sea FooDignity și s-au întrecut în măiestrie culinară au fost, seară după seară, aceștia:
Alex Petricean (NOUA) și Oana Coantă (Bistro de l’Arte)
Marian Zancianu (ZORI) și Mihai Toader (Soro.lume)
Alexandru Dumitru (La Hambar) și Radu Ionescu (KAIAMO)
Câștigători au fost echipele chefilor Alex Petriceanu, Mihai Toader și Alexandru Dumitru, însă motivul care i-a adus pe toți împreună, acela de a susține cauza #SocialFood, a fost cel care, în fapt, spune că toți participanții și concurenții sunt câștigători atunci când pun mână de la mână, timp, resurse, energie, dragoste și bani, pentru a dărui și altor oameni demnitatea unei mese calde și bune.
Juriul a fost format din Mirela Bucovicean, Vlad Petreanu, Virgil Ianțu, Teodora Tompea, Marius Tudosiei, Andreea Esca, Cezar Munteanu, Silvia Ion, Radu Dumitrescu, Anca Suciu, Ionela Năstase, Ioana Ciurlea, Cornel Ilie, Sonia Argint și Cosmin Tudoran, iar aceștia au votat împreună cu participanții din fiecare seară.
„Am asistat zilele acestea la o demonstrație a talentului incredibil pe care Adrian Hădean îl are de a aduce alături oamenii potriviți. Am descoperit comunitatea empatică și implicată despre care ne-a povestit și suntem mândri că am făcut alegerea de a-i încredința organizarea primei ediții Kitchen Battle din afara Elveției. Chefii extraordinari și participanții care au cumpărat online bilete de câte 600 de lei/ persoană pentru a avea acces la eveniment și, în plus, au donat și la fața locului, au făcut ca rezultatul întregului efort să fie demn de conceptul Kitchen Battle pe care l-am creat acum peste 15 ani în Elveția. Felicitări tuturor!”, a declarat Martin Roth, președintele Cuisine sans Frontières, prezent fiind la desfășurarea primei ediții Kitchen Battle din România.
Întregul eveniment a fost organizat cu scopul de a strânge fonduri pentru cel puțin 100.000 de mese calde care să fie oferite comunităților vulberabile susținute de Social Food, prin asociația Black Sea FooDignity, fondată de chef Adi Hădean. În plus, organizatorii au urmărit ca ediția inaugurală Kitchen Battle România să reprezinte și o pledoarie pentru responsabilitate socială și lupta împotriva risipei alimentare.
Mai mult, atât chefii și echipele lor, cât și membrii juriului s-au implicat pro-bono, iar evenimentul a fost susținut de zeci de voluntari, printre care și membrii boardului Asociației, care au asigurat serviciul preparatelor în cele trei seri și colectarea donațiilor de la participanții din sală. Produsele cu care nu s-a gătit, precum și toate produsele de curățenie care au rămas nefolosite în timpul evenimentului au fost donate spre două cantine din București.
Partenerii primei ediții Kitchen Battle in România au fost Alive Capital, Banca Transilvania, Macromex, Kaufland, Țiriac Auto si Fundația Dumbrava Minunată, Familia Safir, Salrom, MEATic, Bilancia, Nespresso, Budureasca, Maison Dadoo, Fresco, Shooteria, Horeca Culinary School, Casa del Pan, Mangalitza Food Art, Carte Blanche, Cuveeo, Microgreens, Luna Solai, La Lorraine și Vlad Nanca – artistul care a creat trofeele oferite câștigătorilor.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri