IN ACEST ARTICOL:
BONEY M feat. Lis Mitchell, original lead singer, aniversează pe scena Sălii Palatului, în data de 28 octombrie, 40 de ani de când hit-urile ”By the rivers of Babylon” și ”Rasputin” au cucerit lumea.

Comunicat de presă

“Let the words of our mouth and the meditation of our hearts / Be acceptable in thy sight here tonight/ By the rivers of babylon, there we sat down / Ye-eah we wept, when we remembered zion.”

La 40 de ani de la momentul lansării, la 40 de ani de când continuă să se audă în boxe, în forma originală sau remixată, și să se descarce de pe site-uri specializate, hit-urile ”By the rivers of Babylon” și ”Rasputin” vor răsuna live pe scena Sălii Palatului în data de 28 octombrie. Va fi un mega show aniversar Boney M feat Liz Mitchel, original leader singer.

Când spui Boney M, nu vorbești de nostalgie sau doar de anii ‘70 ori ‘80. Muzica lor se propaga peste generații, iar hit-urile lor continuă să fie recunoscute și cântate de oamenii de toate vârstele, de pe întreg mapamondul. Au vândut mai mult de 150 de milioane de discuri şi s-au bucurat de succes mondial. Mai mult, trupa a facut istorie! În 1978, Boney M a fost prima trupă din Occident care a concertat în Uniunea Sovietică, Leonid Brejnev (fost secretar general al Partidului Comunist rus) acordându-le personal permisiunea.

Tot staff-ul trupei a fost transportat cu patru avioane militare la Moscova unde au avut loc zece concerte. „Rivers Of Babylon“ a fost cea mai de succes piesă a trupei. La nivel mondial s-au vândut peste 4 milioane de single-uri. În 1979, când Papa Ioan Paul al II-lea a aterizat cu elicopterul în Irlanda, un milion de oameni au început să cânte piesa “Rivers of Babylon“, Farian susținând că, atunci, i s-a făcut pielea de găină.

La 40 de ani distanță, trupa (în formula sa făra fondator și în feat cu Liz Mitchell) călătorește și urcă pe scenă bucurând live sute de mii de oameni. Întrebată care este secretul prin care muzica Boney M a rezistat probei timpului și schimbării enorme din industria muzicală, Liz Mitchell spune: “Cred că, din fericire, am evoluat odată cu timpurile și asta se datorează și tinerilor DJ. Ei sunt cei care pun muzica noastră în cluburi chiar și azi, cu remixuri și în original, în toate modurile în care se poate, astfel încât am trecut timpul. Asta ne-a ținut puternici. Întotdeauna au existat modificări în muzică, dar acestea s-au influențat mereu reciproc și asta contează.”

Boney M a însemnat: Liz Mitchell, Maizie Williams, Marcia Barrett și Bobby Farrell. Trupa a lansat 8 albume, între 1976-1985. Hit-urile sale au fost şi sunt fredonate pe toată planeta. Au stat în topurile muzicale luni în şir. Între numeroasele succese ale trupei se numără: “Rivers of Babylon“, ”Rasputin”, “Brown Girl in the Ring”, “El Lute”, “Gotta Go Home”, “I’m Born Again”, “Bahama Mama”, “Hooray! Hooray! It’s A Holi-Holiday”, “Daddy Cool” şi “Painterman”.

28 octombrie 2018, Sala Palatului

În actuala componență, Boney M feat Liz Mitchell va concerta la București, pe scena Sălii Palatului, în data de 28 octombrie. Vor răsuna toate hit-urile care i-au consacrat, printre care “Daddy Cool”,“Rasputin”, “Hooray! Hooray! It’s A Holi-Holiday” sau “Brown Girl in the Ring”, într-un show live de două ore.

În deschidere va fi Ottawan, celebru în toată lumea mai ales cu "D.I.S.C.O." și "Hands Up (Give Me Your Heart)".

Biletele s-au pus în vânzare, iar în perioada 6 - 17 iunie 2018 există o promoție de 25% discount (mai puțin la categoria de 30 de lei).

Categorii:

Categoria 1 - 200 lei, promotie 25% - 150 lei 

Categoria 2 - 150 lei, promotie 25% - 112,5 lei 

Categoria 3 - 120 lei, promotie 25% - 75 lei 

Categoria 4 -   90 lei, promotie 25%  - 60 lei 

Categoria 5 -   50 lei, promotie 25% - 37.5 lei

Categoria 6 – 30 lei

Biletele se pot achizitiona Online: Eventim, Bilete.ro, Bilet.ro, Iabilet.ro, Blt.ro Myticket.ro si IN reteaua magazinelor partenere si la casa de bilete a Salii Palatului.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri