Zvonurile potrivit cărora Brigitte Macron s-ar fi născut bărbat au ajuns pe prima pagină a publicațiilor din Franța. Presa franceză a scris despre o posibilă schimbare de sex pe care soția lui Emmanuel Macron și-ar fi făcut-o acum câțiva ani. Astfel, în urma bârfelor care nu îi aduc niciun beneficiu, ba din contră, prima doamnă a Franței s-a hotărât să ia măsuri radicale.
Brigitte Macron a decis să îi dea în judecată pe cei care au răspândit zvonurile cum că s-ar fi născut bărbat. Cei care au scris aceste lucruri au mai spus și că numele cu care s-a născut soția președintelui Franței este Jean-Michel Trogneux. Brigitte Macron este pe cale să depună o plângere împotriva instigatorilor acestei teorii care ocupă primul loc în ziarele din Franța.
Teoriile există de ceva vreme în Franța
Bârfele cu privire la identitatea primei doamne a Franței au început să apară încă de la începutul lunii septembrie. În ultima perioadă zvonurile au început să se răspândească rapid prin intermediul platformei Twitter.
Jurnaliștii care au născocit teoria ce se află pe primul în Trending au mai spus și că cei trei copii pe care Brigitte Macron îi are din fosta căsnicie nu ar fi ai ei. Presa susține că aceste teorii se bazează pe o investigație atentă și detaliată care a durat trei ani.
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri