Fuckup Nights Timisoara - 3 oameni de afaceri si-au sharuit povestea de la esec la reusita

3 Octombrie 2017 publicat în Cariera 59 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Daca inca nu crezi in speech-urile astea care sa iti dea de gandit, ba care ar putea chiar sa te schimbe intrucatva si sa iti insufle motivatia necesara pentru a continua sau chiar inspiratia de a porni ceva nou, e pentru ca nu ai asistat niciodata la un Fuckup Nights.

de Marina Rasnoveanu

In Timisoara se intampla multe lucruri. Evenimente, festivaluri, targuri, viata aici pare a fi ceva mai dezmortita si mai interesanta. E drept ca si Bucurestiul e ofertant, insa distantele lungi, programul de lucru solicitant, stresul si oboseala nu iti permit intotdeauna sa ajungi la evenimentele pe care ti le-ai trecut in agenda.

Intr-un oras destul de mic insa, acolo unde majoritatea lucrurilor importante se intampla in centru, viata e ceva mai tihnita si stresul la cote moderate, nu poti rata proiecte noi si interesante, cum este si Fuckup Nights Timisoara.

Ideea Fuckup Nights a pornit acum 5 ani, in Mexico City, acolo unde cativa prieteni s-au adunat si si-au povestit din esecuri, dar mai ales cum au reusit sa se ridice dupa. De la o intalnire aparent banala s-a ajuns acum la o miscare internationala, Fuckup Nights desfasurandu-se lunar in multe tari din lume. La noi, singura “reprezentanta” in acest sens este Timisoara.

Daca inca nu crezi in speech-urile astea care sa iti dea de gandit, ba care ar putea chiar sa te schimbe intrucatva si sa iti insufle motivatia necesara pentru a continua sau chiar inspiratia de a porni ceva nou, e pentru ca nu ai asistat niciodata la un Fuckup Nights.

Iar daca ai si norocul unei seri ca cea de joi, 28 septembrie 2017, cand a avut loc cea de-a IV-a editie Fuckup Nights Timisoara, e clar ca nu le vei mai rata nici pe celelalte. Caius Mersa, Doru Belu si Cristian Philipp au fost cei trei speakeri special alesi pentru seara de joi.

Un infarct, vreo 6 resuscitari si un switch intr-ale prietenilor si profesiei

Caius Mersa este un om de afaceri timisorean, binecunoscut pentru Club D’Arc, Club D’Arc pe mall acolo unde a adus si o salupa-terasa sau alte afaceri pe care le-a avut sau le are in oras. Putini stiu, insa, ca anul 2016 a fost unul de cotitura pentru Caius. Intr-o seara de ianuarie a suferit un infarct, a trecut razant pe langa moarte si a trebuit sa petreaca mult timp in spitalele din Romania si Ungaria.

Drumul de aici pana “dincolo” si inapoi, calea asta presarata cu cateva resuscitari si multe alte probleme de sanatate i-au facut, insa, cumva, ordine in viata. Unii prieteni considerati buni au disparut peste noapte, jobul de atunci s-a dovedit a nu fi chiar asa stabil cum credea, resursele financiare s-au terminat mai repede decat ar fi trebuit.

Da, un fuckup personal care tine mai mult de o intorsatura a vietii pe care trebuie sa o gestionezi cumva.

Dupa un prim noroc divin, acela ca Dumnezeu a fost totusi atent la el in acea seara de iarna, Caius a mai avut un mare noroc: pe Georgiana, sotia sa.

Ea l-a ajutat sa treaca peste tot, sa uite de prietenii care au plecat, sa ii primeasca pe cei nou-descoperiti, sa isi gaseasca alte visuri si sa mearga in implinirea lor.

Astazi, Caius traieste cumva altfel. Inainte nu dadea importanta vietii. Acum o catalogheaza drept “frumoasa”. Inainte nu stia cam cum sta treaba cu divinitatea. Astazi, crede cu siguranta ca exista o forta divina care lui i-a fost alaturi.

Schimbarile si modul in care s-a repliat sunt numeroase, de la faptul ca da, ii multumeste zilnic sotiei sale Georgiana pentru ca fara ea nu ar fi reusit, “oricat de telenovelistic ar suna”, e mai atent la dorintele si nevoile celor din jurul lui (isi viziteaza mai des mama si incearca sa ii faca pe plac), s-a inscris la doctorat si isi doreste sa urmeze o cariera pedagogica.

Un traseu destul de indraznet pentru cineva care nu mai tarziu de anul trecut a avut o intalnire ceva mai ciudata, cu moartea insasi.

 

Un ego prea mare iti aduce, fara doar si poate, un fuckup de zile mari, dar si multe lectii invatate

Doru Belu a povestit si a sharuit un fuckup profesional pe care multi l-ar fi tinut ascuns. El, insa, a inteles astazi importanta impartasirii acestor experiente. Drumul sau ca manager intr-o multinationala de top nu a fost unul fara obstacole, mai ales ca primul care si-a ingreunat parcursul a fost chiar Doru.

Ego-ul pronuntat, incapatanarea, mandria, proasta comunicare si conectare intre angajatii si managerii acelei companii l-au adus in pragul unui fuckup de zile mari.

Cum important nu e esecul, ci modul in care te ridici apoi, Doru Belu si-a reconsiderat atitudinea si a invatat din greseli. A inteles ca e important sa te conectezi la oameni, sa ii asculti, sa comunici atat in cadrul unei companii, cat si pe plan personal. Doar astfel se pot preintampina situatii ca cea in care s-a aflat el.

In plus, e si mai important sa nu te crezi tu buricul Pamantului, indiferent de statutul sau job description-ul cu care te mandresti. “Nu le stiu pe toate, dar stiu pe multi” spune Doru atunci cand explica ca acum prefera sa isi suna colegi sau prieteni plecati, poate, in alte tari doar pentru a le afla parerea de specialisti.

 

Ai pierdut tot? Nu-i nimic! Ridica-te si reinventeaza-te cu multa munca, creativitate si oameni de valoare alaturi!

Cristian Philipp este cel care a pus pe picioare businessurile Essential Training and Consulting si Essential Experience. Astazi, doua afaceri de mare succes, dar pentru el, cel putin, drumul pana aici nu a fost deloc simplu si usor.

La Fuckup Nights Timisoara a povestit periplul sau prin toate incercarile si fuckupurile profesionale si personale pana a ajunge aici. In 2009 pierdea tot, iar problemele sale pareau departe de a-si gasi o rezolvare. Oricine ar fi luat-o putin razna daca s-ar fi confruntat cu toate incercarile pe care Cristi, cumva, a reusi sa le depaseasca pana la urma cu un psihic puternic si multa munca.

Cu siguranta discursul lui a fost unul motivational pentru toti cei care au trecut si trec printr-o perioada grea. A fost, insa, si o lectie pentru cei care inca lenevesc in partea aia de “Dreamers”, fara a fi gasit curajul sa treaca odata la “Do-ers”.

Pentru ca povestea lui Cristi este si despre asta: despre a face. Ai o idee? Foarte bine, lucreaza pe branci si fa-o sa devina realitate. Da, s-ar putea ca la final sa ai parte de un fuckup rasunator, dar cel putin vei fi invatat din tot acel proces. Vei fi iesit din zona ta de confort si vei fi altul decat cel de la inceput.

Cristi contrazice cumva ideea aia de business man centrat pe el si pe propriile castiguri. Dintotdeauna a tinut cont de cei cu care a lucrat, s-a inconjurat de oameni de valoare la care nu a renuntat decat daca asa a fost sa fie. Asta face si acum, cand spune ca ei sunt de fapt o mare familie si ca, desi la carte nu scrie asta, el intotdeana a amestecat putin prieteniile cu afacerile si, pana la urma, a iesit bine.

Cele doua businessuri pe care le conduce, dar si mai noul The Village, un concept nou dezvoltat de Essential Experience pentru evenimente si petreceri Corporate merg ca pe roate, o alta dovada a faptului ca se poate.
Se poate sa pierzi tot, dar sa te reinventezi. E drept, iti trebuie multa munca, multa pasiune pentru ceea ce faci (altfel nu va iesi niciodata nimic, spune Cristi) si oameni bine alesi in jur. Lui i-a iesit, iar la finalul serii cu siguranta multi dintre cei prezenti isi spuneau in gand sau cu voce tare “Eu pot! Eu pot!”

Fuckup Nights Timisoara e de-abia la inceput. Editia de joi a fost cea de-a patra, iar in noiembrie urmeaza o alta serie de fuckup-uri rasunatoare prin twisturile de care au avut parte. Daca vrei si tu sa participi la ele sau sa fii la curent cu ce se mai intampla in cadrul acestui proiect care ar putea ajunge si in orasul tau, de ce nu, iata pagina de Facebook Fuckup Nights Timisoara: https://www.facebook.com/FUNTimisoara/?fref=ts

* de Marina Rasnoveanu


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri