IN ACEST ARTICOL:
Câteva recomandări menite să vină în ajutorul celor care plănuiesc o vacanță împreună cu copiii:

Finalul de mai a adus anul acesta două oportunități de concediu datorită zilelor libere de Rusalii și de 1 iunie. Fie că au ales weekendul prelungit 26 -28 mai, 1-4 iunie sau chiar întreaga săptămână 26 mai – 3 iunie, mai mulți români au căutat destinații internaționale, iar interesul lor a crescut pentru cele aflate în apropiere de teritoriul propriei țări, conform datelor momondo.ro.

Totodată, mai mult de un sfert au plănuit să fie însoțiți în această minivacanță, în timp ce majoritatea au ales să călătorească singuri. Echipa din spatele motorului gratuit de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro dezvăluie preferințele de călătorie ale românilor pentru finalul de mai și, în plus, propune o serie de recomandări care să încurajeze la a porni la drum alături de copii.

22% dintre români și-au rezervat concediul alături de copii

Pentru concediul de la începutul verii, românii au în vedere mai degrabă opțiunea de a călători pe cont propriu, iar o parte sunt însoțiți de o persoană adultă. Într-o proporție mai mică, însă, cei care vor călători în această perioadă iau în calcul cel mult un copil pe durata concediului.

Ultima săptămână din mai este perioada în care mai mulți români își fac bagajele pentru a se deconecta de rutină printr-o călătorie de unul singur. Așa cum arată datele site-ului de călătorii momondo.ro, aproape jumătate (48%) au în plan un concediu singuri în perioada 26 mai - 3 iunie. Totodată, 22% au planificat o călătorie alături de cel puțin un copil. Conform datelor, mai mult de un sfert dintre români (26%) sunt însoțiți de un alt adult la final de mai, iar dintre aceștia, 10% își iau copilul în concediu.

„Având în vedere faptul că există, în medie, 192 de locuri în avion, aproximativ 42 vor fi ocupate de călătorii tineri. Atunci când rezervi un zbor pentru copil, asigură-te că specifici vârsta lui corectă în căutări pentru că influențează prețul final al biletului. Copiii cu vârsta sub 2 ani călătoresc gratuit și fără un loc separat, ceea ce se aplică la majoritatea companiilor aeriene”,  a declarat Mircea Giurcă, reprezentantul momondo în România.

Cipru, Turcia, Grecia au înregistrat cea mai mare creștere în căutări  

Deși marile capitale europene precum Paris, Roma, Barcelona nu și-au pierdut din popularitate fiind în continuare în topul preferințe, românii s-au orientat totodată către destinații alternative din Cipru, Turcia, Grecia. Astfel, conform căutărilor efectuate pentru perioada 26 mai – 3 iunie, destinația cu cea mai mare creștere, comparativ cu aceeași perioadă în 2017, este Paphos, orașul sud-vestic al Ciprului. A doua destinație în trend pentru această perioadă este Kayseri, orașul din regiunea Cappadocia, Turcia. Top 3 destinații cu cea mai mare creștere în căutările românilor este completat de Heraklion, capitala insulei Creta, Grecia.

Pregătirea călătoriei cu copilul – șapte recomandări esențiale

„Indiferent dacă ai trecut prin această experiență sau ești la prima călătorie cu un copil, să călătoriți în străinătate împreună poate fi de fiecare dată o provocare, motiv pentru care am pregătit câteva recomandări care să vină în ajutorul celor care plănuiesc o astfel de vacanță”, a adăugat Mircea Giurcă.

1. Rezervă cazarea înțelept

Hotelurile au multe avantaje (serviciu în cameră, mese incluse, bonă pentru copii), dar dacă închiriezi o casă de vacanță sau un apartament în regim hotelier poți să gătești, un lucru folositor pentru tine și copilul tău dacă aveți un anumit tip de dietă. Fie că alegi să te cazezi la hotel sau în alt regim, alocă mai mult timp pentru rezervări. Poate că în trecut ai stat într-un anumit loc care ți-a plăcut, dar gândește-te: ajungeai acolo după ce urcai un deal? Erau multe scări la intrare? Ceea ce pentru călătoria ta inițială a fost paradis, poate fi diferit atunci când ai un cărucior cu tine.

2. Orientează-te la cele mai bune zboruri și locuri din avion

Zborurile de seară pot fi mai scumpe, dar dacă dorești să îți fie ușor, un copil care doarme este o fericire pentru toți. Dacă faci escală și trebuie să prinzi un zbor de legătură, fii sigur că ai destul timp la dispoziție. Pentru a face călătoria cât mai ușoară, ca parte din vacanță, alocă mai mult timp pentru relaxare, întinde-ți picioarele, mergi la baie, mănâncă, joacă-te. În plus, conform datelor momondo.ro, ca să obții cele mai bune oferte pentru zboruri rezervă biletele de avion cu 60 de zile înainte de data plecării.

Dacă stai pe locurile din spatele avionului vei avea mai puțini oameni în jur. De asemenea, ai bucătăria avionului și toaleta aproape. Însă, în spatele avionului poate fi zgomot, iar, uneori, scaunele de aici nu se înclină de tot. Dacă stai la mijlocul avionului poți să alegi locurile de lângă peretele de compartimentare spre următoarea clasă de deservire.

Ai mai mult spațiu pentru picioare și pentru joacă și, în unele cazuri, un bazinet (coș pentru copii). Însă va lipsi spațiul de depozitare sub scaunul din fața ta. Statul în față este similar cu statul în spate, doar că bucătăria este de obicei mai mică și echipajul se va mișca destul de mult aici. Alt lucru esențial de aflat, care depinde de vârsta copilului, este: la geam sau lângă culoar? Este mai bine să stea mai protejat sau să aibă mai mult spațiu pentru mișcare?

3. Informează-te despre locurile în care mergi

Multe aeroporturi permit să treci de serviciile de securitate cu mâncare pentru copil și lapte în recipiente mai mari de 100 ml. Verifică înainte regulile aeroportului prin care urmează să călătorești.

Totodată, află dacă aeroportul sau compania de zbor oferă servicii de asistență. Nu toate oferă, dar multe te vor ajuta, de la urcarea în avion până când ajungi la destinație. Nu în ultimul rând, informează-te dacă are nevoie copilul tău de o viză, află care sunt vaccinurile necesare atât pentru el, cât și pentru tine sau dacă trebuie să iei cu tine anumite medicamente.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri