Sotia calatorului in timp, poveste atipica de dragoste

„Urasc sa fiu acolo unde ea nu este, cand ea nu este. Si totusi plec mereu, iar ea nu ma poate urma.“ - zice Henry.

Cand Henry a cunoscut-o pe Clare, ea avea sase ani, iar el avea treizeci si sase. S-au casatorit cand ea avea douazeci si trei, iar el avea treizeci si unu. Pare ciudat, dar nu e, pentru ca Henry este unul dintre primii oameni diagnosticati cu cronoafectiuni: din cand in cand ceasul lui genetic se reseteaza si se trezeste aruncat in viitorul sau in trecutul sau. Cu aceasta au a se infrunta cei doi eroi ai romanului, un bibliotecar si o studenta la arte, cu aceasta are de luptat dragostea lor. Romanul a fost ecranizat in 2008, iar premiera filmului a avut loc in noiembrie 2009.

Autor roman: Audrey Niffenegger, Editura Tritonic

"Sotia calatorului in timp", o poveste atipica de dragoste

Sotia calatorului in timp este o poveste atipica de dragoste dintre un bibliotecar (Henry), ce sufera de o afectiune genetica care-l face sa calatoreasca in timp, si sotia lui (Clare), nevoita sa se obisnuiasca cu plecarile bruste si absentele indelungate. Henry nu poate controla momentul plecarilor lui si nici nu are cum sa stie cand se va intoarce; pentru a-si pastra calmul, alearga.

In momentul in care calatoreste, Henry nu poate lua nimic cu el. Astfel, se trezeste gol si infometat si este nevoit sa invete diverse siretlicuri pentru a face rost de imbracaminte si hrana. Toate aceste trucuri le invata de la sinele lui mai varstnic. Clare este o artista catolica ce-l cunoaste pe Henry practic dintotdeauna, desi ei nu s-au intalnit in timp real decat la varsta adulta.

Relatia dintre cei doi poate parea la inceput nebuneasca, aproape ca o gluma. Plecarile lui Henry nu sunt in niciun caz garantii ale durabilitatii maritale. Asteptarea este, poate, una din ideile centrale ale acestui roman. Ambele personaje asteapta cate ceva: Clare, Penelopa contemporana, isi petrece timpul visand la sotul ei plecat in timp, iar Henry nutreste dorinta unui tratament, a unei confirmari ca boala lui are un leac. Nazuinta acestuia ultim de a trai ca un om normal il face capabil de a sustine o familie din care, de cele mai multe ori, lipseste.

O serie de accidente se naste din nevoia lui Clare de a iubi pe cineva care sa ramana langa ea, o farama din Henry care sa n-o mai las pustiita, „o asigurare in caz de incendiu, inundatie, vointa divina”. Spusa din ambele puncte de vedere, povestea dezvaluie efectele calatoriei in timp asupra dragostei neconditionate dintre cei doi si asupra mariajului lor. Personajele nu ni se descopera gradual pentru ca nu exista o cromologie propriu-zisa a evenimentelor.

De asemenea, discutiile pe care le au o Clare adolescenta si un Henry ajuns la varsta maturitatii sunt aproape neverosimile. Mai mult, sentimentul dragostei este parca mai mult spus, decat sugerat, iar intamplarile sunt evidentiate in mod mecanic. Ceea ce da farmec romanului, intr-un final, este credinta personajelor ca sunt meniti unul altuia, ca dragostea este mai presus de orice fel de limitari si chiar dincolo de moarte.

Recenzie scrisa de Ioana Ristea, Sursa: bookblog.ro

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo