Plecând de la această idee, Galeria Rotenberg-Uzunov, Asociația Culturală pentru Sprijinirea Artelor Frumoase (ASAF), în colaborare cu Asociația Aripi Spre Viață, continuă seria proiectelor umanitare - începută anul trecut cu proiectul ”Arta dă Speranță” - cu un nou demers dedicat, de astă dată, copiilor care, pentru a avea o șansă la viață, necesită ventilație la domiciliu.
Campania #strângemunmilion, are ca scop imediat strângerea sumelor necesare pentru achiziționarea de aparate de ventilație, pentru plata chiriilor celor existente deja, și a consumabilelor specifice acestora, pentru anul 2022.
Din 2018 și până în prezent, Asociația Aripi Spre Viață a oferit susținere financiară în valoare de 449.098,17 lei, pentru Valentina, Ioana, Ana-Maria, Iulia, Sofia, Ilinca-Alexandra, Ionela și Alexandru, aflați în evidența secției de pediatrie respiratorie a Spitalului Clinic de Urgență M.S. Curie, și diagnosticați cu afecțiuni grave.
Dependența acestor copii de aparatele de respirație i-ar condamna la o spitalizare permanentă, iar noi prin proiectul #strângemunmilion, ne dorim să le putem oferi în continuare o șansă reală la viață, acasă în mediul familial.
Așadar, pe 8 decembrie, pentru cei 8 copii, lansăm campania #strângemunmilion, începând cu ora 17:00, la Galeria Rotenberg-Uzunov, situată în strada Constantin Esarcu nr. 1, într-un decor de basm, a cărui scenografie poartă semnătura lui Adrian Damian, prin expoziția cu vânzare a 30.000 dintre cele mai frumoase felicitări de Crăciun. Felicitările sunt realizate de unul dintre cei mai buni fotografi și autor de albume de artă din România, Gheorghe Voicu, unele dintre ele cu foiță de aur, tipărite în urmă cu 30 de ani, și oferite cauzei noastre, de către soția regretatului ilustrator.
Felicitările pot fi achiziționate de la sediul Galeriei Rotenberg-Uzunov, din strada Constantin Esarcu, nr.1-3, în perioada 8 decembrie-23 decembrie 2021, cât și online pe site-ul www.rotenberguzunov.ro .
Totodată, donațiile pentru această campanie pot fi trimise în conturile, în lei, după cum urmează:
Asociația Culturală pentru Sprijinirea Artelor Frumoase (ASAF):
IBAN RO97BTLRONCSOC556149301.
Asociația Aripi spre Viață:
IBAN RO 88RNCB 0521114607820001.
De Crăciun, fiți generoși, fiți calzi, fiți inimoși și implicați-vă în povestea de viață a acestor copii! Dăruiți și respirați iubire alături de ei, oameni buni!
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri