IN ACEST ARTICOL:

Trăim vremuri incerte și singurele certitudini pe care le putem avea sunt cele care pornesc de la ce simțim și de la cum acționăm pentru a ne face viața noastră, dar și pe a altor oameni, mai frumoasă. Nu știm ce ne oferă viitorul, dar știm că putem oferi, zi de zi, din multul sau puținul nostru, celor care au mare nevoie de ajutor.

CP

Pentru că așa cum ne antrenăm mușchii trupului pentru a-i menține supli și sănătoși, e bine să-i antrenăm și pe cei nevăzuți, ai inimii: empatia, generozitatea, dorința de a schimba în bine destinele semenilor noștri.

Așa s-a născut ideea parteneritului cu Asociația Magic, o organizație non-profit care din anul 2014, cu implicarea a peste 2000 de voluntari, oferă sprijin financiar și moral copiilor grav bolnavi și famiilor acestora. Este vorba despre copii cu boli pe care nu le poți rosti fără să ți se strângă sufletul – cancer, paralizii, autism, diabet, boli de inimă. Copii care au în permanență nevoie de sprijin moral, dar și financiar, pentru medicamente, terapii, proceduri medicale sau pur și simplu pentru a trece mai lin peste fiecare zi de boală cu pronostic nemilos.

Pentru a celebra Ziua Pământului, voluntari ai Asociației Magic și-au accesat resursele de creativitate și au pictat cu talent ambalaje Sabon, oferindu-le o viață nouă și un scop nobil: acela de a proteja planeta și pe copiii bolnavi, care au mare nevoie de ajutor.

În urma acestei inițiative cu care ne mândrim au rezultat decorațiuni splendide care pot fi admirate pe site-ul nostru și cumpărate din magazinele Sabon bucureștene. Toți banii strânși din vânzarea decorațiunilor vor fi donați Asociației Magic, și fiecare persoană care va achiziționa un borcan pictat, pe lângă faptul că va dona pentru o cauză nobilă, va beneficia de 20% discount la categoria de produse pentru îngrijirea tenului.

Mai mult, Sabon va dubla suma finală care se va strânge din vânzări și o va dona aceleiași asociații dedicate trup și suflet copiilor care se confruntă cu boli grave.

Campania durează până la sfârșitul lunii aprilie – te invităm să ni te alături și să cumperi o decorațiune care-ți va face casa mai frumoasă și viața unui copil cu probleme de sănătate, mai ușoară. Îți mulțumim anticipat pentru sprijin, fiecare ajutor primit este extrem de prețios!


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri