Dr Claudiu Lupascu - Expert Garbo
Clinica www.llldental.ro
_____________
Caria dentara este, cu siguranta, una dintre afectiunile cele mai des intalnite in practica stomatologica, ea transformandu-se in ultimii ani intr-un flagel al vietii moderne. Tot caria, bat-o vina, este principalul factor responsabil de durerea dintilor la orice varsta, fiind cea care “convinge”, cel mai adesea, pacientii sa mearga in cabinetul stomatologic.
De ce s-a ajuns aici? Explicatia este foarte simpla: din cauza alimentatiei bazata pe produse procesate si ultra-rafinate, in special zaharuri. Astfel, in ultimii ani, incidenta cariei dentare si nevoia de plombe dentare (obturatii dentare) a crescut exponential.
Pentru a sti cum sa ne ferim de caria dentara, este esential sa stim care sunt cauzele exacte ale aparitiei ei. Resturile alimentare ramase in cavitatea bucala alcatuiesc substratul alimentar necesar dezvoltarii pentru cele 300 de specii bacteriene ce alcatuiesc flora bacteriana locala, care ocupa un rol major in aparitia si dezvoltarea mecanismelor de formare a cariei dentare. Astfel, de la o simpla demineralizare reversibila si superficiala a smaltului dentar, se poate ajunge la o pierdere majora de tesuturi dure dentare, inclusiv pierderea vitalitatii dintelui, prin afectarea pulpei (nervului), provocand astfel durere de dinti.
Caria dentara poate evolua clinic rapid si spectaculos - de la o coloratie a smaltului se poate ajunge la o pierdere masiva de substanta dentara cu afectare estetica si masticatorie majora. Caria poate evolua lent, fara durere, pe parcursul unei perioade indelungate de timp, dar atunci cand avanseaza apar dureri la stimuli fizici termici(rece si cald) sau chimici (dulce, acru).
Tocmai pentru ca, de multe ori, caria poate evolua fara niciun simptom, este recomandat consultul preventiv, cel putin o data la sase luni. Daca insa au aparut deja primele semne ale unei carii dentare, atunci este foarte important sa efectuati un control stomatologic cat mai repede, caci tratamentul este mult mai simplu atunci cand este facut intr-un stadiu incipient al cariei.
Foto: carie dentara, dinte sanatos - shutterstock.com
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară