Dacă într-un articol anterior spuneam că anul 2022 va fi un an universal 6 din perspectivă numerologică, vibrația acestui an va fi reprezentată din punct de vedere al tarotului de Cartea Îndrăgostiților. Cartea Îndrăgostiților beneficiază de una dintre cele mai complexe și contradictorii interpretări ale tarotului. Energia acestei cărți este una puternică, mult mai intensă decât o percepem la o prima vedere, și face ca anul 2022 să fie unul activ, într-un permanent vibrato și supus schimbărilor, de o importantă covârșitoare și extraordinară pentru traseul anilor care vor urma. Influența Îndrăgostiților se va manifesta în toate aspectele existenței noastre, reconfigurându-ne destinul karmic și trasându-ne mai multe posibilități de drumuri pe care să o luăm.
Iată câteva dintre temele anului 2022 reprezentate de Cartea Îndrăgostiților:
- Cartea Îndrăgostiților semnifică iubirea, alegerea, unitatea unui duo
- atunci când pare că nimic nu funcționează și vă invartiti în cercuri fără ieșire, amintiți-vă că soluțiile vin din conectarea cu divinul și la iubirea din voi
- în loc de frică și învinuiri să alegem acceptarea, pacea și iubirea
- trebuie să punem mare accent în acest an pe modalitățile în care comunicăm: nu se poate altfel decât sincer, deschis și apelând la diplomație când întrăm pe un teren (subiect) sensibil
- iubirea are puteri vindecătoare, poate vindeca chiar și rănile trecutului și a anilor anteriori
- ne aflăm cu toții în aceeași barcă. Toți ne dorim, de fapt, iubire, o viață și o lume mai bună. Ar trebui să prețuim mai mult relațiile (de orice fel) și să ne asigurăm de bunul lor mers
- independența gândirii și cea morală este esențială
“În Cartea Îndrăgostiților, totul este luminat. Soarele își toarnă lumina cu generozitate. Este un moment de clarititate, revelație – și vitalitate, catalizând atracția dintre contrarii pe punctul de a ieși la suprafață. Cadrul din această carte de tarot amintește de Grădina Raiului. Numele îngerului din aer este Rafael care înseamnă “Dumnezeu vindecă”. Îngerul binecuvântează uniunea dintre bărbat și femeie ca manifestări ale Divinului. Pe pământ așa cum este și în ceruri. Deasupra tuturor, Soarele emite lumină, asemenea unei prezențe sublime a super conștiinței cosmice. Așadar, așteptați-vă la un an al vindecării emoționale și al remedierii”, spun specialiștii de pe https://omtimes.com.
Spre deosebire de scena biblică în care Adam și Eva sunt alungați din Rai și pedepsiți, în această carte ei au parte de binecuvântarea, lumina și iubirea divinului. Ce poate însemna acest lucru? Înseamnă că iubirea poate vindeca toate rănile, iubirea poate învinge răul, iubirea poate reuni, doar iubind ne simțim întregi și reîntregiti. “Cartea Îndrăgostiților înseamnă a ne găsi unitatea în interiorul nostru, a înțelege că masculinul, femininul și Divinul se află în noi toți. De asemenea, calea către divinitate merge deopotrivă prin mintea rațională și prin inima plină de simțire, ambele trebuie să fie unificate și împlinite”, sunt de părere experții în tarot de la https://innergoddesstarot.com.
În Cartea Îndrăgostiților sunt prezente și alte două elemente din Grădina Raiului, Copacul Cunoașterii, dar și Șarpele care a ispitit-o pe Eva, simbol al răului. Valuri peste valuri de informații se vor revărsa peste noi în acest an și deseori ne va fi dificil să discernem între ce este bine și ce este rău sau să distingem informația reală și adevărată.
În mod previzibil, la nivel individual, Cartea Îndrăgostiților simbolizează iubirea (cea necondiționată în mod special, pe ea dorește să pună accent), necesitatea aducerii a tot ce suntem noi și a tot ce este celălalt la un echilibru, dar ea reprezintă totodată și abilitatea de a oferi sprijin și validare, de a oferi compasiune, vindecare, nevoie de a coborî mintea în inimă și de a face alegeri din iubire, iubirea nu doar pentru celălalt (Îndrăgostiții sunt doi), ci și pentru sine. La nivel global sunt încurajate cooperarile, asocierile și formarea unor diverse grupuri.
Provocările acestei cărți de tarot nu sunt însă ușoare. Elementele care compun această carte nu vorbesc doar despre lapte și miere, armonie și iubire. Cartea Îndrăgostiților vorbește și despre reinventare și transfigurare, despre reecalibrare, despre piedici și deturnări de situații, multă nesiguranță, posibil chiar probleme și confruntări, jocuri de putere și de negocieri (în interiorul cuplurilor sau al unor comunități mai mari). Mulți dintre noi se vor trezi în postura de a lua niște hotărâri cu adevărat complicate, de a se afla de-a lungul anului în niște momente de cumpănă sau decizii dificile.
Ce trebuie însă să țineți minte este că la finalul lor este musai să triumfe iubirea și armonia, peste aparentul haos să aduceți pace și să faceți lumină prin binecuvântarea echilibrului, deasupra intereselor personale să plasați binele comun, iar dacă aveți de făcut propriile alegeri să le faceți în raport cu propriul adevărat, cu ceea ce este esențial pentru noi și cu misiunea sufletului nostru. Alegeți însă întotdeauna IUBIREA! Față de propria persoană, față de cei din jur și cei mai de departe, față de planetă, față de însuși universul. Alegeți BINELE și nu uitați că a alege este o RESPONSABILITATE, așa că alegeți cu grijă și cu iubire! Să nu subestimați nici puterea diplomației la nivel individual și colectiv (poate singura care poate împiedica ca lucrurile să degenereze într-un anumit punct și de acolo să nu mai existe cale de întoarcere).
De asemenea, Cartea de tarot a Îndrăgostiților este asociată cu numărul 6, număr asociat la rândul său cu zodia Gemeni și cu planeta Mercur. Gemeni reprezintă un semn de aer, iar aerul este un element inconsistent și volatil, ce deschide calea mai multor posibilități simultan.
Prin urmare, din perspectiva tarotului, lecțiile majore ale anului 2022 pot fi 2:
- forțele oponente și complementare trebuie aduse la un numitor comun (al iubirii) și la echilibru
- nu îți poți clădi fericirea pe nefericirea altuia.
Într-un an definit de energia Cărții Îndrăgostiților vorbim și de anumite provocări ce au ca punct comun și de izbândă dialogul și comunicarea. Sentimentul de a “face parte” dintr-un ceva mai mare decât noi (și ar fi bine ca acest ceva să fie condus de iubire), sentimentul puternic de re(integrare), necesitatea de a ne redefini standardele, punctele de vedere, sistemele filozofice și de gândire, ba chiar și scopurile personale și colective, de a vedea cine suntem și unde ne aflăm cu adevărat, de a ne trezi din visările trecutului și ale viitorului și a privi realitatea, așa cum este ea, fix în ochi, sunt puncte cheie majore ale direcției anului 2022 preconizate de cartea de tarot a Îndrăgostiților.
Foto fr si main: Benjavisa Ruangvaree Art /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri