Poveștile sunt o parte extrem de frumoasă a copilăriei, iar citirea cărților ar trebui să fie, după părerea mea, o rutină zilnică în programul celui mic. Citirea unei povești pentru copil aduce pe lângă conectare și o multitudine de alte beneficii. Copiii își dezvoltă imaginația și vocabularul într-un mod frumos, învață să aprecieze cărțile, se pot pune în pielea personajului și la sfârșit, puteți crea un moment părinte-copil în care puteți vorbi despre povestea respectivă.
Cum parenting-ul modern a căpătat noi valențe de câțiva ani, iar adulții se ocupă tot mai mult de gestionarea emoțiilor celor mici, fără ca aceștia să le numească „răsfaț” sau să stopeze lacrimile sau fricile cât se poate de normale ale copiilor, cererea de cărți cu și despre emoții a crescut în mod evident.
Astfel, pentru copiii mici, care se pregătesc de grădiniță sau care au parte de primele socializări, emoțiile pot veni ca o adevărată furtună. Pentru aceștia am pregătit o listă cu cărțile care ne-am ajutat pe noi, ale căror personaje le îndrăgim și acum, deși am fost citite și răscitite de sute de ori.
1. Colecția "Emoțiile lui Noni"
Noni este un mic unicorn simpatic, care trăiește întreaga gamă de emoții în paginile cărților de la editura DPH. Fiecare cărticică are câte un exercițiu potrivit celor mici, pentru a putea face față mai ușor trăirilor intense cu care ei se confruntă.
2. Pupo
Pupo este cel mai simpatic și colorat cățel pe care l-am văzut. Deși are mai multe povești, Pupo învață să fie curajos este despre înfruntarea fricii și dobândirea încrederii în sine. Ilustrațiile superbe fac ca această carte să fie una dintre preferatele fetiței mele.
3. Colecția "Ursuleț este..."
"Ursuleț este..." de la Editura Litera Mică are patru astfel de cărticele în colecție, în care "ursuleț" trece de la fericire, tristețe, la timiditate și la dorința de a fi bun și generos. Paginile cărții sunt cartonate și sunt potrivite pentru copilașii mici, până în trei anișori.
4. Colecția "Primele mele emoții"
"Primele mele emoții" de la editura Crișan sunt potrivite pentru copilașii mici, iar în paginile cărții se regăsesc diverse animăluțele care trăiesc timiditatea, respectiv bucuria în felul propriu. Poveștile sunt scurte și simple, iar copiii vor îndrăgi cu siguranță multitudinea de familii de animale.
5. Speriat, furios sau vesel
Cărțile de la editura CASA din colecția "De ce?" sunt pentru copilașii ceva mai mari, care au început deja să exploreze și a căror curiozitate este în plină dezvoltare. Carte are ferește și pune în atenția celor mici cele mai des întâlnite sentimente cu care se confruntă copiii preșcolari.
Sursă foto: Arhivă personală
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri