Cel mai adesea, cauzele producerii durerilor abdominale sunt benigne și ușor tratabile, astfel că starea de bine se poate restabili rapid. Doar în cazuri rare aceasta poate releva afecțiuni mai severe și dificil de depistat, precum ulcerul sau cancerul de pancreas.
Atunci când resimți o durere abdominală, în special dacă este recurentă și/sau de severitate crescută, este bine să încerci să nu îți administrezi singur un tratament simptomatic, ci să programezi o consultație cu medicul tău de familie sau medicul gastroenterolog. În acest fel, vei putea afla sursa durerii și vei putea elimina o cauză serioasă a acesteia.
Este util, totuși, să cunoști cele mai întâlnite cauze ale durerii abdominale. În acest fel, vei putea fi mai calm și vei putea estima cât de urgentă trebuie să fie prezentarea la medic.
1. Refluxul gastroesofagian
Multe dintre durerile abdominale pot fi localizate la nivelul abdomenului superior (în capul pieptului). Cu siguranță ai pățit cel puțin o dată să resimți o durere în epigastru, cel mai adesea după o masă bogată.
Secreția acidă de la nivelul stomacului se poate afla în cantități crescute și poate avea un traiect ascendent către esofag și ajungând chiar până la nivelul faringelui. Această secreție acidă produce leziuni la nivelul mucoasei digestive, fapt ce cauzează durere.
Atunci când refluxul se produce pe o perioadă îndelungată de timp și nu cedează de la sine, se consideră că simptomul nu mai este unul izolat, ci face parte din boala de reflux gastroesofagian.
2. Gastroenterita
Acea afecțiune pe care mulți o clasifică drept ‘răceală la stomac’ este, în fapt, gastroenterita (inflamația mucoasei gastrointestinale). Cel mai adesea, aceasta este produsă fie de o infecție virală, fie bacteriană.
Gastroenterita afectează atât mucoasa stomacului, cât și pe cea a intestinului subțire și a celui gros (colonului). Durerea din tabloul clinic al acestei afecțiuni are aspectul unor crampe intense.
Atunci când gastroenterita este cauzată de o infecție bacteriană, cel mai adesea durerea se asociază și cu diaree.
3. Constipația
Atunci când scaunele se răresc și nu poate fi eliminat tot conținutul, acesta stagnează la nivel intestinal și poate determina un grad considerabil de disconfort.
Constipația se asociază cu meteorism abdominal (balonare). Atunci când constipația este cronică și determină adesea meteorism prelungit, pot apărea durerile abdominale, cel mai adesea sub formă de crampe.
4. Colecistita
Colecistita reprezintă inflamația vezicii biliare (colecistului), apărută cel mai adesea ca urmare a stagnării bilei. Această stagnare se produce prin obstrucția canalului de excreție de către calculii biliari formați la nivelul colecistului.
Atunci când colecistul este inflamat, apare o durere puternică la nivelul abdomenului superior, în partea dreaptă a acestuia.
Indiferent de modul de producere al durerii, precum și de calitatea și severitatea acesteia, cel mai bine este să te adresezi medicului tău de familie sau gastroenterolog. Astfel, acesta poate identifica sursa durerii, elimina posibile afecțiuni severe și, de asemenea, prescrie tratamentul simptomatic sau etiologic necesar.
Sursa foto: Shutterstock
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice