Atunci când te trezești cu gâtul înțepenit, trebuie să te întorci cu tot corpul pentru a putea urmări ce se întâmplă în jurul tău, fără să-ți miști prea mult capul. Acest lucru se întâmplă când suferi de rigiditate cervicală, o afecțiune care se caracterizează prin dureri, inflamație și disconfort la nivelul gâtului.
De cele mai multe ori, rigiditatea cervicală apare atunci când adopți o poziție necorespunzătoare în timpul somnului. Atunci, musculatura din acea zonă este tensionată, iar mobilitatea gâtului este afectată. Ulterior apar dificultăți la întoarcerea capului, dar și dureri puternice.
Pentru a evita o astfel de problemă medicală, este important să știi care sunt cauzele exacte ale aceste afecțiuni, ce simptome are și ce complicații pot apărea.
Ce cauze determină apariția rigidității cervicale?
Rigiditatea cervicală poate apărea atunci când există afecțiuni la nivelul gâtului, sau al zonelor învecinate: umerii, maxilarul, capul sau brațele. Întinderile musculare la nivelul gâtului sau al umerilor se pot produce cu ușurință, atunci când dormi într-o poziție inadecvată sau dacă lucrezi dintr-o postură incomodă.
Totuși, rigiditatea cervicală poate fi determinată și de anumite boli care afectează glanda tiroidă, traheea și faringele, măduva spinării sau coloana cervicală. Dacă practici anumite sporturi, trebuie să fii atent și la mușchiul ridicător al omoplatului, care poate fi afectat cu ușurință atunci când diferite forțe acționează asupra lui.
Rigiditatea cervicală poate apărea și din cauza stresului, a tensiunii excesive sau a statului prelungit pe scaun la birou, într-o poziție incorectă.
Există și o serie de boli care pot cauza rigiditatea cervicală, cum ar fi: infarctul miocardic, cancerul la măduva spinării și cancerul sangvin, anevrismele cerebrale, infecțiile vertebrale cervicale, meningita, gripa, osteomielita sau migrenele.
Durerea mușchilor gâtului poate apărea și din cauze osteomusculare. Spre exemplu, atunci când practici mișcări repetate ale capului, dintr-o parte în alta, mușchii se pot întinde și pot afecta mobilitatea gâtului.
Imobilizarea corpului, leziunile, traumatismele sau fracturile coloanei cervicale se numără de asemenea printre cauzele apariției rigidității cervicale.
Rigiditatea cervicală - Care sunt simptomele?
În cazul în care suferi de rigiditate cervicală vei întâmpina anumite simptome, precum: dificultăți la întoarcerea capului, stare de iritabilitate, dureri la nivelul umerilor și brațelor, tulburări de somn și cefalee.
Dacă durerile cervicale sunt cauzate de presiunea mare exercitată asupra nervilor, simptomele includ stări de amorțeală, furnicături și slăbiciune la nivelul, umerilor și a altor părți ale corpului.
Totuși, rigiditatea cervicală poate fi un semn către o afecțiune mai serioasă, cum ar fi artrita sau stenoza cervicală spinală, însă poate indica și probleme grave, precum atacul de cord, meningita sau fractura cervicală.
Rigiditatea cervicală – Ce complicații pot apărea?
În cazul în care suferi de rigiditate cervicală, trebuie să fii atent la complicațiile care pot apărea și să consulți un medic.
Dacă este vorba de o afecțiune mai gravă, pot apărea dificultăți respiratorii sau de deglutiție, dureri la nivelul maxilarului, stări de greață și vărsături, paralizie parțială, eczeme, iritații, amorțeală, senzația de presiune la nivelul toracelui, dar și simptome asemănătoare gripei: febră, dureri în gât, cefalee și tuse.
Cum se poate trata rigiditatea cervicală?
Dacă ai suferit leziuni musculare, care ți-au cauzat stări de rigiditate cervicală, poți încerca anumite exerciții de stretching pentru mușchii gâtului. Acestea pot combate durerile și rigiditatea și îți fortifiază mușchii gâtului. Totuși, astfel de exerciții ar trebui efectuate cu grijă, pentru a nu agrava starea leziunilor.
Masajul și acupunctura pot fi de asemenea metode eficiente de tratament pentru durerile cervicale, pentru că relaxează mușchii și grăbesc procesul de vindecare.
De asemenea, poți să aplici comprese reci pentru ameliorarea durerilor din zona gâtului sau să faci băi fierbinți pentru îmbunătățirea sistemului circulator.
Nu uita să te relaxezi și să practici exerciții de respirație și meditație, pentru că acestea pot combate durerile cervicale care apar din cauza stresului.
Rigiditatea cervicală reprezintă o afecțiune frecventă, care apare la majoritatea oamenilor, din diferite cauze, cum ar fi somnul în posturi incomode sau diverse afecțiuni ale capului și umerilor. Ea poate fi însoțită de diverse complicații, care pot indica probleme de sănătate mai grave, iar în astfel de situații este recomandat consultul unui medic.
Foto homepage: stockfour /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri