S-a dovedit deja stiintific ca starile prelungite de stres, frica sau suparare pot impiedica in chip vizibil functionarea corecta a anumitor organe sau sisteme din organismul uman. Este insa necesar sa constientizam ca nu numai starile negative mentinute pe termen lung ne pot afecta sanatatea, ci chiar si gandurile, vorbele si emotiile noastre de zi cu zi.
Nu degeaba marii invatati (printre care Aristotel, Buddha etc.) au facut referire de-a lungul timpului la ganduri ca la principala forma de a ne manifesta in lume si de a ne crea viata. Sau precum spune o vorba inteleapta din popor:In aceasta lumina, putem intelege ca bolile sunt doar un semnal al copului nostru fizic, menit sa ne arate ca am facut o anumita greseala la nivelul gandirii, simtirii sau al comunicarii cu ceilalti. Astfel, in momentul in care constientizam
Daca insa nu apelam si la vindecarea prin gandire (sau la noesiterapie, cum mai este numita) pe langa tratamentele traditionale, avem toate sansele sa nu invatam respectiva lectie de viata. De aceea, vom trece prin aceleasi probleme de sanatate mai devreme sau mai tarziu, pana vom invata ca totul porneste in cele din urma din noi insene – atat starea de rau, cat si starea de bine.
Exista, de asemenea, si boli karmice, care ne sunt date pentru a ne rezolva karma provenita dintr-o existenta anterioara. Acestea sunt, in general, de tip cronic si mai greu de pus in legatura cu anumite ganduri negative, tipare comunicationale deficitare, sau emotii disonante din viata noastra de zi cu zi.
Afla in continuare care sunt cauzele subtile ale celor mai raspandite boli si cum poti aduce in viata ta vindecarea la nivel holistic.
Cauzele subtile ale bolilor
1) Bolile pielii
Bolile de piele (acneea, cuperoza, eczemele, dermatitele etc.) indica teama unei persoane de a se deschide complet, de a se exprima pe sine in totalitate. Persoana are frica ascunsa de a nu fi respinsa de catre ceilalti. De asemenea, pot exista tendinte de autorespingere. Acestea sunt vizibile mai ales in cazul adolescentilor.
2) Bolile digestive
Bolile aparatului digestiv sunt legate de felul incorect in care
Problemele la intestinul subtire se refera la incapacitatea de a intelege si asimila anumite lectii de viata care ne sunt necesare la nivelul evolutiei. In timp ce problemele la intestinul gros (printre care si constipatia) pot indica o anumita stare de culpabilitate, precum si greutatea de a da drumul la atasamente (inclusiv in plan fizic), sau la anumite tipare mentale ori emotionale care nu ne mai sunt necesare.
Problemele la ficat indica o stare prelungita de tristete, invidie, gelozie sau suparare. De obicei, aceste ganduri si emotii negative sunt indreptate catre cei din jur, insa la nivel subtil ele oglindesc o stare de criticism si profunda nemultumire a persoanei bolnave fata de sine insasi.
3) Problemele menstruale
Problemele de menstruatie se refera cel mai adesea la refuzul propriei feminitati, dar si la teama de a ne experimenta sexualitatea pe deplin. Persoana care are astfel de probleme refuza cel mai adesea ideea de a fi ajutata sau de a se baza pe un barbat in viata ei, desi aceasta reprezinta de fapt una dintre nevoile ei profunde.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural