Gândul cel de toate zilele să îți fie bun și viață îți va răspunde pe măsură! Citiți o povestire care a făcut înconjurul internetului și care ne demonstrează cât de puternice sunt gândurile noastre și cum poate vibrația acestora să ne influențeze nu doar pe noi, dar și pe cei din jur. Așadar, să gândim de bine ca să ne fie bine… iar dacă nu ne iese întotdeauna, cel puțin să ne educăm să gândim astfel.
Ce este Karma? Această povestire a lui Buddha îți va oferi răspunsul...
Era o zi obișnuită, iar Buddha se află în mijlocul învățăceilor săi. “Ce este karma?”, a întrebat unul din ei la un moment dat. “Îngăduie-mi să îți spun o poveste”, i-a răspuns Buddha…
Foto: Nirun Khothasen /ShutterstockMai demult, și-a început Buddha povestea, trăia un rege foarte bogat. Într-o zi, a dorit să străbată de la un capăt la altul regatul pe care îl stăpânea. Zis și făcut. Regele a pornit într-o călătorie îndelungată pe elefantul său, însoțit de oamenii de la curte. La un moment dat însă, în timp ce convoiul mergea liniștit, regele s-a oprit în fața unui magazin din piață și i-a spus ministrului său: “Am un sentiment tare ciudat, îmi vine să îl spânzur în piața mare pe negustorul care vinde în acest magazin.”. Ministrul a înmărmurit. Era șocat. Însă înainte de a-l putea întreba pe rege de ce, acesta a trecut mai departe.
Ziua următoare, ministrul, renunțând la straiele sale bogate și îmbrăcat ca și cum ar fi unul dintre localnici, s-a dus la magazinul respectiv pentru a-l vedea pe negustor care era și proprietarul magazinului.
Cum îți merg treburile? l-a întrebat ministrul. Proprietarul magazinului a dat din cap trist spunându-i că negoțul cu lemn de santal merge din ce în ce mai prost, abia dacă are clienți. “Oamenii vin la magazinul meu, miros lemnul de santal și apoi pleacă. Sunt încântați de ce vad, laudă calitatea lemnului de santal, dar rar dacă și cumpără ceva. Îmi este teamă că în curând voi fi nevoit să închid magazinul”, s-a plâns negustorul.
Singura lui speranța de a-și salva magazinul ar fi dacă regele ar muri cât mai curând. În acest caz, pentru a-i îndeplini cum se cuvine toate ritualurile de înmormântare, oamenii de la curte se vor îngrămădi să-i cumpere lemnul de santal și cererea pentru el va crește. Fiindcă era singurul negustor de lemn de santal din zonă, proprietarul era foarte sigur că moartea regelui ar fi însemnat pentru el o răsturnare de situație și o binecuvântare.
Ministrul a înțeles acum de ce regele s-a oprit în fața magazinului negustorului și și-a exprimat dorința de a-i face de petrecanie. Poate că vibrația gândurilor negative ale acestuia l-au afectat subtil pe rege care în schimb a început să dezvolte în interiorul său aceleași gânduri și sentimente negative față de negustor.
Ministrul, un nobil înțelept și educat, a chibzuit asupra chestiunii o bună bucată de vreme. Fără să dezvăluie cine este cu adevărat sau ce s-a întâmplat cu o zi în urmă, ministrul și-a exprimat dorința de a cumpăra de la negustor lemn de santal. Negustorul a fost mai mult decât încântat. A împachetat frumos lemnul de santal și i l-a înmânat ministrului.
Citește continuarea pe pagina următoare >>>
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate