Chiar dacă în Europa de Vest și în America de Nord, rețeaua socială a profesioniștilor – LinkedIn este folosită de foarte mulți profesioniști pentru a construi relații utile cu alți specialiști din diverse domenii, doar 2.600.000 dintre români folosesc această unealtă online, însă ţara noastră se află pe locuri fruntașe când vine vorba de folosirea Facebook, cu 9.600.000 de abonați.
Psihologul Lenke Iuhoș crede că mulţi români nu se folosesc de reţelele profesionale online pentru a-şi face cunoscute realizările profesionale şi a socializa cu alţi specialişti din aceeaşi breaslă sau parteneri, deoarece aceştia se simt în nesiguranţă şi cred că se află permanent într-o concurenţă cu alţii.
“Atunci când vorbesc cu alţi specialişti din acelaşi domeniu, se simt mai reticienţi şi nu vor să expună gratuit, în mediul virtual, toată priceperea lor, pentru că ei consideră că alţii le-ar lua locul sau clienţii. Din nefericire, românii folosesc mai mult Social Media strict pentru divertisment și mai puțin ca mijloace de augmentare a rețelei de influență sau a promovării aptitudinilor profesionale în vederea stabilirii de noi parteneriate sau a construirii unor grupuri de lucru”, declară psihologul.
Totodată, specialistul în psihologia comunicării consideră că sunt cel puțin 10 greșeli de strategie pe care le fac românii atunci când își gestionează profilul de LinkedIn. Astfel psihologul Lenke Iuhoș ne recomandă următoarele:
- Nu trimite mesaje de tip spam către contactele tale!
- Nu încărca fluxul de știri cu prea multe postări. O postare relevantă pe zi este suficientă!
- Nu cere necunoscuților recomandări/testimoniale!
- Nu intra în discuții contradictorii pe grupuri specializate!
- Nu trata LinkedIn în același mod în care tratezi Facebook sau Twitter. Este total alt mediu!
- Nu lăsa incomplet profilul tău de LinkedIn!
- Nu te angaja în folosirea LinkedIn fără să ai o strategie și un obiectiv foarte bine puse la punct!
- Nu folosi fotografii care scot în evidență dimensiunea personală sau colocvială. Investește într-o ședință foto “profi”!
- Nu minți în ceea ce privește realizările tale profesionale. LinkedIn reprezintă CV-ul tău virtual!
- Nu confunda LinkedIn cu o rețea pentru persoanele care doar își caută un job. Este mult mai mult decât atât!
Foto homepage: Syda Productions /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate