Exista o multitudine de cauze pentru o banala durere de ureche, insa iata care sunt cele mai frecvente afectiuni care pot fi anuntate de aceasta:
Acumularile de ceara in interiorul urechii
Urechea produce in mod natural cerumen (ceara din ureche) pentru a se proteja de agenti patogeni sau obiecte straine care pot ajunge in urechea interna. Aceasta nu trebuie privita ca o problema de igiena. Cerumenul protejeaza organele de auz, inclusiv de infectii. Uneori, insa, in ureche se pot forma dopuri de ceara, care pot cauza chiar dureri la nivelul urechii medii. Specialistii ORL recomanda sa eviti sa iti cureti urechea cu ajutorul betisoarelor cu vata, intrucat acestea pot impinge dopurile de ceara in urechea interna, ceea ce cauzeaza apoi blocaje periculoase. De altfel, betisoarele de urechi pot cauza inclusiv aparitia unor micoze, care conduc la inflamarea urechii, probleme cu auzul si infectii primejdioase.
Artrita la nivelul maxilarului
Atunci cand durerile de ureche apar in timp ce mesteci, casti sau vorbesti, pot fi cauzate de o problema la nivelul articulatiei mandibulei. Artrita afecteaza mobilitatea articulatiilor si poate cauza o durere difuza, care sa se extinda inclusiv la nivelul urechii. Daca durerea este prezenta si la nivelul altor articulatii, este cazul sa te adresezi cat mai repede medicului. Diagnosticata la timp, artrita poate fi tinuta sub control, iar simptomele sale ameliorate rapid.
Durerile cauzate de presiunea aerului
Urechea are si rolul de a regla presiunea la nivelul timpanului, insa la schimbarile bruste de altitudine apare acea senzatie de urechi infundate. Aceasta problema minora poate cauza dureri, tiuit la nivelul urechii sau senzatii de ameteala si este mai ales intalnita atunci cand zbori cu avionul sau faci excursii pe munte, la altitudini mari. Pentru a contracara simptomele, in special cand te afli in avion, poti incerca sa mesteci guma sau o bomboana, pentru a debloca urechea si a regla presiunea mai repede.
Otita medie, o afectiune periculoasa daca nu este tratata
Otita este cauzata de un virus sau o bacterie si se manifesta printr-o inflamatie dureroasa la nivelul timpanului. Cele mai multe cazuri, in proportie de 80%, apar la copii, insa exista si cazuri in care adultii pot fi afectati. Durerile de ureche sunt insotite de obicei de febra, greata, ameteala, scurgeri din ureche, dificultati de auz sau congestie nazala. Netratata, otita se poate croniciza si poate avea complicatii periculoase, asa ca este indicat sa mergi de urgenta la medic, daca ai cateva dintre simptomele de mai sus.
Oreionul, o boala a copilariei care poate fi grava cand apare la adulti
Oreionul este cunoscut drept o boala a copilariei, afectand in mare parte copiii cu varste cuprinse intre 6 si 10 ani, insa exista cazuri in care poate aparea si la adulti, iar simptomele sunt mult mai dificil de tolerat si de tratat. Fiind o boala contagioasa cauzata de un virus, oreionul se poate lua si din aer, dupa un contact prelungit, si are o perioada de incubatie de 14-21 de zile, timp in care nu exista niciun simptom. Primele semne ale oreionului sunt febra mare, durerile de cap, ameteala, greata si inflamarea glandelor parotide, situate la incheietura mandibulei, sub ureche. Unele dintre cele mai grave complicatii ale oreionului netratat pot include aparitia meningitei, afectarea sistemului nervos central, iar in cazul barbatilor pot aparea inflamatii la nivelul testiculelor. De aceea, este extrem de important ca boala sa fie diagnosticata de un specialist, iar tratamentul recomandat sa fie urmat cu strictete.
In multe cazuri, durerea de ureche nu inseamna nimic grav si dispare de la sine. Insa este recomandat sa mergi la medic imediat ce aceasta durere este insotita si de alte simptome. Retine ca orice afectiune diagnosticata din timp este mult mai usor de tratat si poate preveni complicatii periculoase pentru sanatatea ta.
Sursa foto: Shutterstock/Copyright: pathdoc
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate