28 August 2018 publicat în Shopping 2 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Lenjeriile de pat cu imprimeuri florale simpatice sunt extrem de populare în prezent. Mai ales în rândul celor care vânează un așternut pentru patul din dormitorul lor. Pentru că știm cât de istovitoare pot fi căutările, îți facem noi câteva propuneri. Unele care să te ajute să obții atmosfera aia delicată și primitoare pentru un somn odihnitor.

Lenjeriile de pat cu imprimeuri florale sunt pur și simplu extraordinare. ȘI nu o spunem doar ca să te convingem de ceva anume, doar că ăsta este adevărul. Până la urmă, dacă stai la bloc și nici nu ai plante de apartament, atunci cu siguranță că îți va fi aproape imposibil să te bucuri de natură.

Acum nu spunem ca niște modele pot înlocui miresmele alea ademenitoare de flori, dar cu siguranță că te vor face să te bucuri altfel de orele alea de somn. Poți păcăli puțin și dacă adaugi niște spray-uri cu parfumuri fresh, atunci cu siguranță că vei avea senzația că ai nimerit în mijlocul unei grădini de primăvară sau vară, când totul este înflorit și înverzit.

Uite așa, pentru că nu ne place să fim egoiste, ne-am gândit să îți prezentăm și câteva modele de așternuturi cu care să îți îmbraci patul pentru a-l transforma dintr-o piesă de mobilier scorțoasă - la propriu și la figurat - într-un refugiu unde citești, te uiți la filme și… mănânci? Nu spunem nimaui despre ultima variantă, că ne facem și noi vinovate de ea.

Lenjerie de pat shabby și romantic pentru dormitor

Pentru cele mai naive (a se citi visătoare) dintre noi, am zis că o lenjerie de pat shabby cu imprimeuri florale romantice, ar fi tot ce lipsește dintr-o cameră.

Bumbac care îți lasă pielea să respire, un design doar în aparență neglijent. Rezultă o combinație care ne-ar face să ne gândim la locuințele alea pe care Jane Austen le-a vizitat cândva și ni le-a creionat și nouă prin diverse povești. Așa-i?

Vezi propuneri

Lenjerii de pat moderne cu modele de flori

De ce lenjerii de pat cu modele de flori dar și moderne? Pentru că aceste așternuturi se remarcă prin niște culori puternice și prin niște imprimeuri vibrante, pretențioase în sensul că sunt complexe și minunate.

Dacă nu vrei să mizezi pe rustic, atunci un set de cearșaf și fețe de pernă în linii contemporane s-ar putea să fie ce ai nevoie pentru camera ta. Nouă ne-au plăcut tare mult acestea.

Vezi pret

Cearșaf de pat cu aspect floral de feerie 

Imaginați-vă o cabănuță de munte, una care dă în afara unei pajiști pline cu flori. Cu siguranță că dacă ați ajunge la o astfel de pensiune, camera ar fi plină de cât mai multe vaze cu flori, iar patul va fi răsfățat într-o lenjerie de pat cu model floral de feerie.

I-am zis așa pentru că tocmai acolo ne duce cu gândul: la escapade, la natură, la libertate, la relaxare. Confecționate din bumbac, aceste seturi de pat vor fi foarte cozy.

Vezi propuneri

Cearșaf cu elastic pentru protecții saltele cu modele simpatice 

Bine, trișăm, astea nu sunt lenjerii de pat cu imprimeuri florale, dar și cearșafurile cu elastic se înscriu în categoria de așternuturi, nu? Ne-am gândit că dacă tot alegi ceva simpatic pentru pat, de ce nu ai opta pentru ceva la fel de drăguț și pentru protecția salteleI.

Până la urma asta nu ar trebui să fie doar o opțiune, pentru că astfel prelungești viața saltelei și denotă interes din partea ta pentru a conserva frumos și inteligent lucrurile.

Vezi pret

Să știi că dacă nu îți plac neapărat cearșafurile de pat cu imprimeuri florale, poți opta pentru forme geometrice sau pentru ceva uni într-o singură culoare. Dar acum depinde și de ce buget, preferințe sau stare ai. Important este ca ce alegi să fie pe placul tău și să nu te sufoce, să îți dea senzația de lejeritate, de comoditate, de … bine.

Sursa foto Front Main Pexels


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri