În acele clipe dificile, detașați-vă pentru o clipă de problemele voastre și rostiți cu buzele sau în gând această rugăciune pentru libertate și iubire scrisă de Don Miguel Ruiz și publicată în cartea “Cele patru legăminte”.
Don Miguel Ruiz: Rugăciune pentru libertate, rugăciune pentru iubire
"Creator al Universului, ne rugăm ție să vii printre noi și să împărtășești cu noi o puternică comuniune de iubire. Noi ştim că adevăratul tău nume este iubire, că a fi în comuniune cu tine înseamnă a împărtăşi aceeaşi vibraţie, aceeaşi frecvenţă care esti tu, deoarece tu eşti singurul lucru care există în univers.
Astăzi, ajută-ne să fim la fel ca tine, să iubim viaţa, să fim viata, să fim iubire. Ajută-ne să iubim la fel cum iubeşti tu, necondiţionat, fără aşteptări, fără obligaţii, fără judecăţi. Ajută-ne să ne iubim şi să ne acceptăm pe noi înşine fără a ne judeca, deoarece dacă ne judecăm pe noi, ne vom găsi vinovaţi şi vom considera ca trebuie să fim pedepsiţi.
Ajută-ne să iubim tot ceea ce ai creat tu, necondiţionat, dar mai ales pe celelalte fiinţe umane, îndeosebi pe cei care trăiesc alături de noi, toate rudele noastre şi pe ceilalţi oameni pe care încercăm atât de mult să-i iubim. Deoarece atunci când îi respingem pe ei, noi ne respingem de fapt pe noi înşine, iar atunci când ne respingem pe noi, te respingem pe tine.
Foto: Nikki Zalewski /ShutterstockAjută-ne să-i iubim pe ceilalţi aşa cum sunt ei, necondiţionat. Ajută-ne să-i acceptăm aşa cum sunt, fără a-i judeca, deoarece dacă-i judecăm pe ei, îi vom găsi vinovaţi şi vom simţi nevoia de a-i pedepsi.
Astăzi, curăţă-ne inimile de orice emoţie otrăvită pe care o mai avem, eliberează-ne mintea de orice judecată, astfel încât să putem trăi în pace şi iubire deplina.
Astăzi este o zi foarte specială. Astăzi ne deschidem inimile pentru a iubi din nou astfel incat sa ne putem spune unul altuia: „Te iubesc”, fără nicio frică şi când spun aceasta, sa o spun din tot sufletul. Vino la noi, foloseşte vocile noastre, foloseşte ochii noştri, foloseşte mâinile noastre şi foloseşte-ne inimile pentru a ne oferi celorlalţi într-o comuniune de iubire cu toată lumea. Astăzi, Creatorule, ajută-ne să fim la fel cum eşti tu. Iţi mulţumim pentru tot ceea ce primim in aceasta zi, dar mai ales pentru libertatea de a fi cei care suntem cu adevărat.
Amin.
(__________)
Îți mulțumesc, Creator al universului, pentru darul vieții pe care mi l-ai oferit. Îți mulțumesc pentru că mi-ai dăruit tot ceea ce am avut nevoie. Îți mulțumesc pentru oportunitatea de a experimenta acest corp frumos și această minte minunată. Mulțumesc pentru că sălășluiești înăuntrul meu cu toată dragostea ta, cu spiritul tău pur și de necuprins, cu lumina ta caldă și strălucitoare.
Îți mulțumesc pentru că mi-ai folosit cuvintele, ochii și inima pentru a împărtăși iubire oriunde m-aș duce. Te iubesc așa cum ești și, fiindcă sunt o creație de-a ta, mă iubesc așa cum sunt. Ajută-mă să păstrez iubirea și pacea în inima mea și să fac din această iubire un nou mod de viață astfel încât să trăiesc în iubire pentru restul vieții mele. Amin."
~ Rugaciune extrasă din cartea "Cele patru legăminte”, de Don Miguel Ruiz, apărută la editura Mix
Foto fr si main: KieferPix /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară