În acest context, echipa INACO – Inițiativa pentru Competitivitate a integrat
a șasea ediție a Ghidului Meseriilor Viitorului în Robochatul Maria care interacționează cu elevii 24 de ore din 24, 7 zile din 7, în cadrul proiectului „ROBOCHAT MARIA: Ghidul Meseriilor Viitorului la ediția a VI-a complet interactiv și adaptat metodelor de comunicare ale noilor generații în Sectorul 3”, proiect finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.
În acest proiect, experții INACO susțin, în luna noiembrie, șase sesiuni de instruire cu cel puțin 300 de cadre didactice și elevi din sectorul 3 al Capitalei care învață să interacționeze cu robochatul Maria, primul consilier vocațional digital din România. Pentru început, robochat Maria este testat de către elevii din două licee din sectorul 3 – Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” și Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, urmând ca din luna decembrie robochatul să fie prezent pe siteurile tuturor școlilor partenere din sector.
„Utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale schimbă meseriile viitorului. Ne vor înlocui roboții? În unele activități, în bună măsură, credem că da. Se vor genera, în schimb, alte locuri de muncă. Noul val tehnologic este deja aici și ne cheamă să gândim noi strategii, pentru a putea supraviețui pe o piață intens tehnologizată. De acum, elevii din România se pot alinia noului val tehnologic cu ajutorul robochatului Maria. Anticiparea corectă a noilor direcții elimină pericolul rămânerii în urmă.”, a declarat Andreea Paul, fondatoarea și președinta INACO, coordonatoarea Ghidului Meseriilor Viitorului.
RoboChat Maria este asistentul digital care răspunde interlocutorilor într-un mod interactiv, modern, rapid, adaptat la interesele și pasiunile specifice ale beneficiarilor direcți, cu privire la conținutul actualizat al Ghidului Meseriilor Viitorului – ediția a VI-a. Aplicația este special programată să comunice cu vizitatorii unui site, de exemplu pagina web a unei școli, printr-o fereastră de tip chat, care acționează și interacționează complet digital, fără intervenție umană. Robochatul poate fi accesat la https://inaco.ro/robochat-maria/
Spre deosebire de chatboți precum ChatGPT, RoboChat Maria este construit într-o manieră restrictivă, astfel încât să ofere informații educaționale complete, etice și relevante.
Robochat Maria acordă sprijin elevilor, părinților, profesorilor și consilierilor vocaționali oricând au nevoie și răspunde instant la întrebările esențiale ale persoanelor interesate, oferind o experiență de navigare simplificată și mai plăcută. Deja au fost adresate peste 500 de întrebări.
Robochat Maria comunică cu toți utilizatorii, indiferent de volumul total al acestora într-o perioadă de timp sau de numărul lor simultan. Administratorii unităților școlare nu trebuie să aloce resurse suplimentare pentru programare, webdesign, găzduire și întreținere. Aceste linii de cod vor fi puse la dispoziția tuturor website-urilor unităților școlare din Sectorul 3 dornice să găzduiască Robochat Maria.
Mesajele transmise de Robochat Maria către auditoriu sunt elaborate de către specialiștii INACO și vor fi discutate cu membrii consiliului director al școlii, precum și cu consilierii vocaționali ai acesteia. Practic, persoanele care vor ajunge pe pagina web pe care este instalat RoboChat vor conversa cu acesta în scopul de a obține informațiile de care au nevoie în legătura cu viitorul lor profesional și tehnologic.
Ghidul Meseriilor Viitorului este dedicat, în egală măsură, tinerilor, profesorilor, părinților, adulților și seniorilor dornici de recalificare și învățare continuă. Toate cele șase ediții ale ghidului au fost susținute de către Primăria Sectorului 3 și rămân liber accesibile on-line în format extins pe pagina de internet www.inaco.ro.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară