Brené Brown este profesor doctor în asistență socială și cercetător în cadrul Universității din Houston, fiind și cea care a înființat Fundația Huffington. Munca sa de cercetare din ultimele 2 decenii s-a exat pe studierea curajului, a vulnerabilității, a rușinii și a empatiei, dar și a autenticității (în leadership, familii, școli, diverse organizații etc). Brené Brown este autoare a 5 cărți și un speaker extrem de influent și apreciat în cadrul conferințelor TED, discursul sau “Puterea vulnerabilității” aflându-se printre cele mai vizualizate conferințe TED din întreaga lume.
Brené Brown a inspirat milioane de oameni de pe planetă prin concluziile la care a ajuns în urma muncii sale de cercetare. Cuvintele sale merită cu adevărat să fie cunoscute căci au putere și ne împuternicesc, ne ajută să ne îmbrățișăm vulnerabilitățile, dar și pe noi înșine și pe ceilalți, stimulându-ne în același timp să fim autentici și curajoși. Iată câteva dintre cuvintele și citatele lui Brene Brown care ne oferă conștientizare, împuternicire și aripi să fim noi înșine, cât mai curajoși și buni.
Citate de Brené Brown care ne inspiră, ne imputernicesc și ne fac să fim mai curajoși și mai autentici
“Ceea ce știm contează, dar cine suntem contează mai mult.”
“Perfecționismul este un sistem de convingeri auto-distructiv și dependent care alimentează următorul gând primar: dacă arăt perfect și fac totul perfect, pot să evit sau să reduc sentimentele dureroase de rușine, judecată sau învinovățire.”
“Autenticitatea este o colecție de alegeri pe care trebuie să le facem în fiecare zi. Este despre alegerea de a te prezenta așa cum ești și a fi real. Alegerea de a fi onest. Alegerea de a ne lasă eurile adevărate să fie văzute.”
“Vulnerabilitatea este locul de naștere al inovației, al creativității și al schimbării. Este sursa speranței, a empatiei, a autenticității, a responsabilizării. Dacă vrem mai multă claritate în scopul nostru sau vieți spirituale mai profunde și mai pline de sens, vulnerabilitatea este calea.”
“Cred că atunci când venim dintr-un loc care spune ‘sunt suficient’, atunci încetăm să mai țipăm și începem să ascultăm, devenim mai buni și mai blânzi cu oamenii din jurul nostru și suntem mai buni și mai blânzi și cu noi înșine.”
“A iubi pe cineva foarte mult, a crede în ceva cu toată inima ta, a celebra un moment care a trecut, a te angaja în totalitate într-o viață care nu vine la pachet cu garanții – acestea sunt riscuri care implică vulnerabilitatea și adesea durerea. Dar învăț că a recunoaște și a te îndrepta către disconfortul vulnerabilității ne învață să trăim cu bucurie, recunoștință și grație.”
“Definesc conexiunea ca energia care există între oameni atunci când sunt văzuți, auziți și prețuiți; când pot să ofere și să primească fără judecată; și când primesc din relație putere și permisiunea de a fi.”
“Nostalgia este și ea o formă periculoasă de a face comparații. Gândiți-va cât de des ne comparăm viețile cu o amintire pe care nostalgia a editat-o atât de mult încât nu a existat niciodată cu adevărat.”
“Dacă nu poți cere ajutor fără să nu te judeci pe tine, nu poți nici oferi ajutor fără să nu îi judeci pe alții.”
“Vulnerabilitatea sună ca adevărul și se simte ca și curajul. Adevărul și curajul nu sunt întotdeauna confortabile, dar nu sunt niciodată slăbiciune.”
Foto: By fizkes /Shutterstock
“Când privesc narcisismul prin lentilele vulnerabilității, văd o frică bazată pe rușinea de a fi obișnuit. Văd frica de a nu te simți niciodată extraordinar de suficient pentru a fi sesizat, iubit, pentru a aparține sau pentru a-ți cultiva un simt al scopului.”
“Iubirea nu este ceva ce dăruim sau primim; este ceva pe care îl cultivăm și îl creștem. O conexiune poate fi cultivată între doi oameni când există în interiorul fiecăruia dintre ei – putem să îi iubim pe ceilalți doar la fel de mult pe cât ne iubim pe noi înșine.”
“Pentru mine, un lider este cineva care se consideră pe el sau pe ea responsabil/a în a găsi potențialul în oameni și procese.”
“Când eșuăm în a stabili limite și îi considerăm pe ceilalți responsabili, ne simțim folosiți și maltratați. De aceea atacăm uneori ceea ce sunt, care este mult mai dureros decât a discuta despre un comportament sau o alegere.”
Citește continuarea pe pagina următoare >>>
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural