Lao-Tzu (Lao Zi sau Lao-Tze) a trăit în secolul VI Î.H. și este unul dintre cei apreciați filozofi și învățători chinezi, fondator al taoismului și autorul cărții “Tao Te Ching” (Cartea Caii și a Virtuții). Sfaturile acestuia sunt extrem de apreciate chiar și astăzi și le putem folosi ca pe niște mici ghiduri de viață.
Lao Tzu: 19 sfaturi de mare valoare pentru inimă și viață
1. Dacă nu îți schimbi direcția, ai putea ajunge chiar încotro te îndrepți.
2. Când vei fi mulțumit să fii pur și simplu tu însuți și nu te vei mai compara sau nu vei mai concura cu ceilalți, toată lumea te va respecta.
Foto: MatiasDelCarmine /Shutterstock
3. Tratează-i pe cei care sunt buni cu bunătate. Tratează-i și pe cei care nu sunt buni tot cu bunătate, astfel se obține bunătatea. Fii onest cu cei care sunt onești și fii onest și cu cei care nu sunt onești, astfel se obține onestitatea.
4. Fă lucrurile complicate și grele când încă sunt ușoare și fă lucrurile grele când încă sunt ușoare.
5. Fii mulțumit cu ceea ce ai; bucură-te de lucruri așa cum sunt. Când îți vei da seama că nu lipsește nimic, lumea întreagă îți va aparține. Dacă realizezi că ai destul, ești cu adevărat bogat.
6. Am doar 3 lucruri pe care mi-aș dori ca toată lumea să le învețe: simplitatea, răbdarea și compasiunea. Aceste trei lucruri ar trebui să fie cea mai mare comoară a ta.
7. Dacă vrei ca ceva să devină mai mic, mai întâi trebuie să îi permiți să se extindă. Dacă vrei să scapi de ceva, mai întâi trebuie să îi permiți să înflorească. Dacă vrei să iei ceva, mai întâi trebuie să îi permiți să fie oferit. Aceasta se numește percepția subtilă a modului în care sunt lucrurile.
8. Viața este o serie de schimbări naturale și spontane. Nu încerca să le reziști – nu vei face decât să creezi durere. Lasă realitatea să fie realitate. Lasă lucrurile să curgă natural în orice direcție își doresc.
9. Exprimă-te complet, apoi rămâi în tăcere. Fii precum forțele naturii: când este vijelie, nu există decât vânt; când plouă, nu există decât ploaie; când norii trec, soarele se vede strălucind.
10. Sănătatea este cel mai de preț bun. Mulțumirea este cea mai mare comoară. Încrederea este cel mai bun prieten.
11. Dacă vrei să devii întreg, îngăduie-ți să fii doar o parte. Dacă vrei să devii drept, îngăduie-ți să fii încovoiat. Dacă vrei să devii împlinit, îngăduie-ți să fii gol pe dinăuntru. Dacă vrei să te naști din nou, îngăduie-ți să mori. Dacă vrei să ți se dea totul, renunță la tot.
12. A fi iubit profund de cineva îți oferă putere, în timp ce a iubi pe cineva profund îți oferă curaj.
13. Bunătatea în cuvinte creează încredre. Bunătatea în lucruri creează profunzime. Bunătatea în a oferi creează iubire.
14. Dacă îți corectezi mintea, restul vieții tale se va așeza de la sine.
15. Timpul este un lucru creat. A spune “nu am timp” este ca și cum ai spune “nu vreau”.
16. În centrul ființei tale, ai răspunsul. Știi cine ești și știi ce îți dorești.
17. Fă ca inima ta să fie precum un lac: cu o suprafață calmă și adâncimi profunde.
18. Când renunț la ceea ce sunt, devin ceea ce aș putea fi.
19. Cel care are putere asupra celorlalți, nu se poate împuternici pe el însuși.
Foto homepage: statue Lao-tzu; Shanshan0312/Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri