IN ACEST ARTICOL:
Aplicatia ColtVerde pune la dispozitia utilizatorilor o harta cu toate punctele publice de colectare ale Recolamp, alaturi de sectiuni dedicate informarii asupra deseurilor periculoase.

Comunicat de presa

Asociatia Recolamp, unul dintre primii sustinatori din Romania ai colectarii selective si reciclarii deseurilor din echipamente de iluminat, a lansat luna aceasta aplicatia ColtVerde, punand la dispozitia utilizatorilor peste 2.000 de puncte de colectare selectiva. Pentru a sustine obiectivele asociatiei, de crestere a nivelului de constientizare asupra efectelor nocive ale deseurilor din echipamente de iluminat si de facilitare a procesului de reciclare, aplicatia se adreseaza publicului larg si functioneaza ca instrument de cautare al celui mai apropiat punct de colectare selectiva.

Din 2007, Asociatia Recolamp isi doreste sa transforme colectarea selectiva in Romania intr-un obicei. Avand dezvoltata o retea nationala de peste 13.800 de puncte de colectare de deseuri din echipamente de iluminat (becuri economice, tuburi fluorescente, becuri cu LED, corpuri de iluminat), dintre care 2.000 dedicate consumatorilor casnici, urmatorul pas a fost acela de a usura procesul de colectare, prin informarea cu privire la cele mai apropiate locatii de colectare. 

Aplicatia ColtVerde pune la dispozitia utilizatorilor o harta cu toate punctele publice de colectare ale Recolamp, alaturi de sectiuni dedicate informarii asupra deseurilor periculoase si detalii despre campaniile active derulate de Recolamp destinate atat publicului larg, cat si profesionistilor din industrie, generatori de cantitati mari de deseuri din echipamente de iluminat. Toti utilizatorii isi vor putea crea un profil pentru a face parte din comunitatea Recolamp, a primi noutati personalizate si a participa la viitoare campanii de colectare selectiva cu premii. 

”Dupa 12 ani de activitate in Romania, in care Asociatia Recolamp a dezvoltat infrastructura de colectare si a construit o retea extinsa de parteneri institutionali si privati, in 2019 am dorit sa investim in parteneriatul cel mai important pentru un viitor sustenabil, cel cu publicul larg, cu utilizatorii casnici. Deseurile din echipamente de iluminat contin substante periculoase si este important ca fiecare dintre noi sa constientizeze ca actiunea fiecaruia conteaza si contribuie la un viitor mai verde. Cu atat mai mult cu cat acum o pot face mai usor si mai rapid, cu un simplu click”, a declarat Anca Lupusavei, director de marketing al Recolamp.

In plus, aplicatia va fi folosita ca un instrument interactiv in dialogul cu utilizatorii, ajutand asociatia sa afle unde este necesar sa extinda reteaua de puncte de colectare selectiva pe teritoriul tarii, sa creasca gradul de constientizare asupra efectelor nocive ale deseurilor din echipamente de iluminat si sa ii determine pe oameni sa fie mai activi in ceea ce priveste colectarea selectiva.

Aplicatia poate fi descarcata din App Store si Google Play.

Mai multe informatii se pot gasi pe www.recolamp.ro.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri