Iubirea...

“Iubirea”.. un cuvant care pentru fiecare din noi are o conotatie, dar in esenta implica aceeasi idee: un sentiment profund pe care ajungem sa-l simtim fata de cel de langa noi, cel langa care ne trezim, de la care primim mesaje, sau care pur si simplu ne-a acaparat gandurile zilnice. As indrazni sa zic ca exista mai multe feluri de a iubi si nu ma refer la iubirea fata de parinti, frati ci fata de o persoana de sex opus pe care abia am cunoscut-o sau o stim de ceva vreme. Uneori e iubire platonica, uneori poate e o iubire obtinuta treptat, dar e iubire!

Daca multe persoane considera ca e greu sa fii iubit, eu personal as zice ca e greu sa si iubesti. E greu sa renunti a mai fi rational, a analiza situatii..gesturi, si sa te lasi ”purtata de val”, sa profiti de clipele minunate pe care le poti trai langa cineva.

Cand ma intreba cineva daca iubesc…nu am stiut niciodata ce sa-i raspund, pentru ca nu cred ca am iubit vreodata ca sa stiu ce inseamna, ce ar trebui sa simt. Acum probabil ma vedeti ca pe o persoana ciudata, frivola eventual, sau lipsita de sentimente. Insa nici unul din aceste cuvinte nu ma caracterizeaza, sunt o persoana deschisa (pana ce vine vorba de sentimentele mele), sociabila, imi place sa ies, sa cunosc lumea..dar din pacate nu am reusit, decat foarte greu sa imi exteriorizez sentimentele fata de cineva.

De aceea cred ca nici nu am ajuns sa iubesc, pentru ca incontinuu am gandit, in loc sa traiesc clipa. A fost cineva acu cativa ani care a reusit sa ma faca sa fiu mai deschisa, insa nu l-am iubit! Tineam la el, dar mintea mea, analiza prea multe ca sa ma lase sa fiu fericita. Cu timpul am inceput sa nu mai cred ca exista iubirea aia de care lumea vorbeste si care se zice ca o vei intalni la un momendat, dar totusi multe persoane din jurul meu puteau spune cuiva ”te iubesc” si chiar asa simteau..Atunci am inceput sa ma intreb daca nu cumva eu eram problema, daca eu nu puteam sa iubesc si din ce cauza?

Dupa repetate incercari de a fi fericita, de a ma atasa de cineva, am inceput sa vad unde era problema: educatia primita de la parinti. Desi parintii mei sunt casatoriti de peste 15 ani si chiar daca au fost deschisi fata de mine..cel putin cu mama am vorbit atatea, greseala ei a fost ca mi-a ”sadit” in minte o neincredere fata de sexul opus. Imi amintesc si acum multe dintre cuvintele ei ” cand vor sa obtina ceva se pot preface fara sa realizezi”, ”toti nu vor decat sa se distreze” etc..

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo