Care sunt sfaturile ei pentru femeile care ezită să privească cu încredere spre antreprenoriat? Să vrea să-și pună în aplicare propria idee despre business. Zâmbește când o rog să-mi povestească cât mai aplicat despre implicații și riscuri financiare, fiindcă știe și ea că întotdeauna lucrurile trebuie adaptate, chiar dacă există un manual de bune practici.
De aceea, îmi spune că fiecare dintre femeile care decid să facă acest pas vor trece prin situații în care fac analize zilnice de plusuri și minusuri, depășesc prejudecăți de gen, iau decizii asumate, uneori în momente de criză, sau trăiesc plăcerea de a se transforma ca om, odată cu o puternică luptă motivațională că ,,nu există, nu se poate.”
Separarea de lucruri și oameni înseamnă și asumare
Am întrebat-o pe Corina ce a implicat drumul ei de la idee la business. Știu, sună foarte bine să fii femeie antreprenor, dar fără un buget realist pe care să te bazezi, fără principii de ghidare, tenacitate și abilități de comunicare, lucrurile nu ies întotdeauna așa cum ne dorim.
,, Am trecut de la consultanță la business propriu-zis în urma unei decizii asumate care avea în spate nevoia mea de schimbare personală și profesională. Am mers pe intuiție și nevoia de a crea ceva solid pentru mine și nu în ultimul rând pentru copilul meu. Și, ca orice consultant care se respectă, am accesat o finanțare nerambursabilă pentru a da startul unui business în domeniul frumuseții.”
Chiar și cu o experiență în consultanță financiară, nu mi-am dat seama de impactul emoțional pe care l-a avut această decizie până în momentul în care am reflectat asupra trecutului cu toate implicațiile lui și acceptarea rolului pe care îl are în prezentul meu.
,, A fost o decizie pe care mă bucur că am luat-o și în care am investit mult curaj și ambiție. Să nu credeți că am fost ferită de provocări. Au fost și momente în care mă gândeam să renunț și să o iau de la zero cu absolut tot, însă reveneam mereu la ideea că pentru orice provocare există o soluție și mai ales aveam convingerea că ceea ce fac aduce valoare adăugată și asta m-a ambiționat să fac mai bine.”
Afaceri conduse de bărbați versus afaceri generate de femei
Un studiu realizat de KeysFin pe segmentul antreprenoriatului feminin arată că majoritatea femeilor românce aleg să își înceapă un business abia după vârsta de 30 de ani, iar peste 60% dintre acționarii femei din România au vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani. După 10 ani de consultanță, cu analize și strategii de business în diverse domenii și relația cu clienții, o afacere în zona beauty venea pentru Corina și cu renunțarea la un proces în care nu simțea că mai poate construi.
A luat în calcul regula potrivit căreia niciodată să nu subestimezi omul din spatele planului de business. Nu aprobă teoria prejudecăților referitoare la potențialul feminin în raport cu bărbații, mai degrabă, simte că are multe de oferit și construit.
,, Am fost și în postura în care nu am avut curajul să pornesc ceva nou pentru mine, tocmai de aceea mi-a luat atât de mult să trec de la postura de angajat la cea de antreprenor. Dar viața m-a adus în locul potrivit, la momentul potrivit, alături de oameni care m-au inspirat, m-au încurajat și mi-au fost alături pe parcursul meu ca antreprenor și astfel ,,am câștigat” curajul de a pune viziunea mea în aplicare.”
Nu este suficient să visezi că vrei să fii antreprenoare
Poate fi un atuu să știi cum să trăiești atunci când ai o afacere. Nu iei în calcul mentalități închise fiindcă te pot limita, ai nevoie de o mare doză de realism și deschidere în ceea ce privește oamenii alături de care vrei să construiești.
A analizat posibilitatea deschiderii unui atelier pentru propriile creații vestimentare și în acest sens a urmat un curs specializat de design vestimentar. Era un vis mai vechi pe care dorea să îl pună în practică, acela de a crea propriul brand de haine cu un concept care să pună în valoare feminitatea.
,, Atunci când a existat oportunitatea de finanțare am evaluat rapid și mi-am dat seama că implementarea acestui bussines ar fi prea anevoioasă.”
Dacă ar fi să vorbim despre tips and tricks atunci când începi o afacere, cred că în top 10 principii de lucru ar trebui să existe acela potrivit căruia, pasiunea nu este suficientă dacă nu este completată de un plan clar din punct de vedere financiar, cât și de o doză de realism că lucrurile nu merg întotdeauna așa cum le-am stabilit la început.
Tot parcursul meu ca antreprenor, si sunt deja 4 ani de cand am ales această cale, a fost un proces in care m-am dezvoltat si am invatat permanent
Pentru a deschide PURE Salon, a fost nevoie să înțeleagă ce linii și principii de lucru trebuie să aibă în relația cu clientul fiindcă în zona beauty trebuia să vină cu un serviciu extrem de nișat. A înțeles că are nevoie de un concept cu care să rezoneze în primul rând ea pentru a convinge ulterior femeile de faptul că un centru de frumusețe completează și un stil de viață adecvat.
Misiunea ei de business pe zona de frumusețe a completat-o cu distribuția pe gama de produse dermato cosmetice coreene HUBISLAB, având șansa să obțină exclusivitate pentru România și Republica Moldova.
,, Pot spune că am simțit că acesta este domeniul în care vreau să fiu, pur și simplu. Ca femeie, am o pasiune pentru întreținerea frumuseții, astfel că mi s-a părut cea mai naturală alegere la momentul respectiv. Clienții noștrise bucură de experiența unor servicii de calitate, aparatură de top, produse profesionale, diagnosticare și programe personalizate, personal instruit și o atmosferă primitoare și relaxantă.
Nu a fost ușor. Au contat oamenii, a fost echipa pentru care mi-am dat tot interesul să o formez și să funcționeze la cele mai înalte standarde. În fiecare zi am parte de provocări și este important să am abilitățile de a putea pune cap la cap oameni și idei pentru a rezolva orice problemă.”
A fost important să mă ghidez după ceea ce simt că e bine pentru mine
Poate sună clișeic, dar pentru mine emoția a conectat oamenii alături de care am simțit că pot să-mi dezvolt afacerea. Reinventarea mea, forța de a fi o mama bună pentru băiatul meu, toate momentele prin care am trecut, au devenit doar noi ocazii de alege alte variante și direcții noi în viață.
Poate nu-i acord tot timpul pe care mi l-aș dori, însă vreau să înțeleagă că viața și munca, presupun sacrificii și timp, când de o parte, când de alta. La fel cum toate momentele petrecute împreună sunt motorul nostru pentru viitor.
Ceea ce m-a modelat ca om au fost experiențele mai puțin reușite
,,În general, experiențele negative au un impact puternic asupra noastră și fiecare din noi avem parte de așa ceva. Mi-am păstrat privirea de ansamblu și am gășit resursele evitând blocajele la nivel personal și profesional. Îmi place să cred că învățăm și din experiențele altora, dar de cele mai multe ori, până nu simțim pe pielea noastră, parcă nu ne vine să credem.
De exemplu, pentru a implementa afacerea cu produse dermato - cosmetice coreene, Hubislab Romania, totul a pornit din nevoia de a diversifica businessul existent, fără a mă îndepărta de domeniul ales.
În perioada Covid 19, nu exista posibilitatea de a participa la târguri offline, de aceea a optat pentru varianta online a târgului de la Bologna, realizând atunci plusurile acestui brand și cât de importantă este documentarea sau eticheta unui produs atunci când nu ai posibilitatea să-l testezi la fața locului. Pe de altă parte, a aflat cum poți găsi loc unui produs într-un segment atât de aglomerat cu alte produse de întreținere destinate femeilor.
Toate proiectele mele au o notă puternic feminină, de aceea am completat activitatea mea cu un proiect nou care să adune cât mai multe femei aflate la început de drum în business.
,, Proiectul Eu sunt ANA își propune să dea contur unei comunități de femei care inspiră. ANA înseamna Ambițioasă, Nonconformistă și Autentică, calități pe care ar trebui să le luăm în calcul de fiecare dată când simțim că noi, femeile, nu putem merge mai departe.Vreau să reunesc femei dornice să cunoască și să împărtășească povești de reușită, în ciuda tuturor provocărilor din viață.
A fi o femeie în business și a fi femeie în funcții de conducere nu este impresionant. Nu este extraordinar, nu este WOW! Șocant?
Vă explic de ce. Definiția puterii autentice nu se regăsește în cum arăți, în cum gândești sau funcția pe care o deții. Puterea autentică este personalitatea ta, iar când personalitatea vine din suflet și servește valorile personale, să te aștepți la o opera de artă. Femeia, prin construcție, este înclinată spre a lua decizii critice în situații de stres intens, bazându-se pe intuiție. Femeia, prin disciplină, poate emană energie pură și a-i motiva pe cei din jurul ei.”
Blogger, www.positivemother.ro, Country Coordinator www.fashionrevolution.org, contributor www.glamour.ro...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri