Comunicat de presa
In ciuda temperaturilor scazute, aproximativ 2.500 de bucuresteni au alergat sambata pentru supravietuitoarele cancerului la san, in cadrul Crosului Casiopeea. Cursa Roz, eveniment aflat deja la editia cu numarul 11, este singurul cros organizat in beneficiul femeilor care au trecut printr-o mastectomie, toate taxele de participare fiind folosite pentru cumpararea de proteze mamare. Anul acesta, banii stransi din donatiile participantilor vor fi folositi pentru achizitionarea de proteze pentru cel putin 250 de femei.
Controalele anuale pot salva mii de vieti
Numarul romancelor diagnosticate cu cancer de san este alarmant. 75% dintre cele diagnosticate ajung pe masa operatiilor, iar peste 30% dintre acestea nu supravietuiesc, din pacate. Aceste cifre pot fi evitate, daca boala este depistata la timp, prin preventie. Controalele se realizeaza prin ecografie mamara sau mamografii, mai tarziu, completate si de auto-palpare.
„Cultura preventiei inca nu este adoptata de suficiente femei, astfel incat ecografiile mamare si mamografiile, dupa o anumita varsta, nu au devenit obiceiuri anuale. De multe ori mastectomia poate fi evitata prin cateva vizite preventive la medic.”, a declarat Dr. Marina Otelea, Presedintele Asociatie Casiopeea.
Protezele mamare sunt o necesitate, dar vin dupa o lunga asteptare
Protezele mamare vin ca o solutie pentru femeile care nu opteaza pentru reconstructie. Acestea sunt decontate de catre Casa Nationala de Asigurari, insa procesul de obtinere este greoi si listele de asteptare sunt lungi, o femeie asteptand si pana la 2 ani inainte sa intre in posesia uneia. Ele sunt mai mult decat o interventie asupra esteticii trupului, actionand atat la nivel fizic, cat si la nivel emotional. Din punct de vedere fizic, protezele echilibreaza presiunea exercitata de sani asupra coloanei vertebrale, ajutand la evitarea durerilor si deformarii posturii. Emotional, impactul este extrem de profund, ajutand femeile sa isi regaseasca feminitatea, despre care simt ca le-a fost rapusa. Astfel, ele vor avea cele mai mari sanse la o viata asemanatoare celei dinaintea operatiei.
„O cicatrice spune o poveste, dar aceasta nu trebuie sa fie trista. E o poveste despre supravietuire si vindecare, atat pentru corp, cat si pentru suflet. Misiunea noastra este de a fi alaturi de supravietuitoare in fiecare an. Suntem mandri ca si anul acesta vom putea sa oferim proteze pentru cel putin 250 de femei.”, a completat Dr. Marina Otelea.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară