Comunicat de presă
Fundația Hope and Homes for Children lansează Campania Ajut din inimă pentru a reduce impactul crizei umanitare cu care se confruntă România în contextul pandemiei COVID-19. Cu ajutorul donațiilor, Fundația va plăti lunar chirii pentru familii și tineri care riscă să fie evacuați din locuințe și va ajuta copii și tineri din 13 cele mai afectate județe ale țării cu alimente și bunuri de strictă necesitate.
Românii care trăiesc astăzi în sărăcie resimt acut criza actuală: mulți dintre ei și-au pierdut orice sursă de venit, nu au acces la utilități, iar riscul lor de îmbolnăvire este foarte mare.
„De la începutul stării de urgență în România, peste un milion de oameni și-au pierdut, temporar sau definitiv, locul de muncă. Copiii, tinerii și familiile din comunitățile sărace sunt cu atât mai expuși riscului de marginalizare. Izolarea le-a adâncit greutățile: familiile pe care le ajutăm și-au pierdut singurele surse de venit, nu au alimente de bază sau medicamente, ori sprijin pentru utilități, chirii sau întrețineri. Hope and Homes for Children România ajută de peste 20 de ani acești oameni, doar că acum ajutorul nostru și al celorlalte organizații care își dedică activitatea categoriilor sociale vulnerabile devine o chestiune vitală.” Ștefan Dărăbuș, Director regional Hope and Homes for Children, Europa Centrală și de Sud
Peste un milion de oameni înseamnă 15% din populația activă a României sau populațiile cumulate ale Clujului, Iașiului, Constanței și Sibiului. Dintre toți, copiii, tinerii și familiile din comunitățile sărace sunt cu atât mai expuși riscului de marginalizare. În aceste momente, e nevoie de contribuția fiecăruia dintre noi pentru ca, împreună, să fim mai bine. Când ajutăm, fiecare dintre noi o facem din rațiuni personale. Pentru că trăim să alinăm, pentru că putem și vrem să-i sprijinim pe cei care n-au fost sprijiniți de soartă, pentru că la rândul nostru am fost, la un moment dat, ajutați, pentru că vrem să redăm speranța. Fiecare dintre noi are un alt „pentru că”. Dar ceea ce ne unește este faptul că împreună, fiecare dintre noi ajutăm din inimă.
Criza actuală riscă să ne arunce în trecut, într-o Românie cu sute de mii de copii uitați în sărăcie, disperare și nevoi. Hope and Homes for Children are capacitatea să direcționeze donațiile obținute în cadrul campaniei „Ajut din inimă” către aproape 500 de copii și tineri din 13 cele mai afectate județe ale țării și familiile acestora. Nevoile urgente ale familiilor care trăiesc în sărăcie extremă sunt: achiziția de alimente de bază, bunuri de strictă necesitate, medicamente și produse de igienă, dar și plata chiriei, plata cheltuielilor de întreținere sau a utilităților.
Campania beneficiază de susținere extraordinară a ambasadorilor Fundației Hope and Homes for Children România: jurnalista Amalia Enache, violonistul Alexandru Tomescu și actorul Marius Manole, ale căror voci vor face auzit mesajul campaniei în spotul radio “Ajut din inimă”.
Apelul campaniei: Copiii României au nevoie de tine ACUM. Donează din inimă pentru hrana și adăpostul celor fără ajutor. Trimite HOPE la 8844 și donează lunar 2 Euro. Alternativ, ajută printr-o donație de pe card sau redirecționând impozitul pe venit sau pe profit.
Află detalii despre toate opțiunile de donare pe hopeandhomes.ro.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri