Cricova, sau “Orașul Subteran” , crama cu renume în toată lumea
Această cramă se află la 60 de metru sub pământ și a fost fondată în anul 1952. Este o bucurie să fii turist într-o astfel de cramă căreia îi vei afla valoarea după ce te vei dumiri că cei 120 de kilometri subterani ascund soiuri de vinuri excelente, foarte vechi, colecții ce aparțin unor oameni care le păstrează aici exact ca o bijuterie într-o bancă.
Tot aici vei regăsi spumantul fabricat sau produs după metode tradiționale care amintesc de preotul Pierre Perignon din Franța. Se știe, de altfel, că acest spumant se produce și azi în Republica Moldova și în Franța după aceeași metodă veche.
Turul acestei minunate crame subterane se face cu trenulețul, sau cu bicicletele, iar turiștii pot vizita galeriile cu vin pe circa 80 de kilometri. Vei fi impresionat și de colecția de vinuri internaționale, de beciurile de la Cricova, unde vei simți fericirea în surdina unor colecții de vin bun, de calitate superioară... Evident, ghidul e cel care îți furnizează informații și tot el este cel care îți lasă răgazul să simți tăcerea unui vin silențios și răbdător, care stă de ani de zile cuminte, într-o cramă de subsol...
Vei descoperi oameni frumoși care lucrează în secția de producție a spumantelor, Colecția Națională de vinuri, cinematograful subteran și o biserică. Din program nu lipsesc degustările și mesele cu mâncăruri tradiționale. Plăcintele moldovenești ( cele cu brânză, varză, cartofi, cu stafide sau dovleac) sunt tentația cea mai mare la o masă tradițională. Evident, potrivite și “asortate” oricând la vinul roșu sau alb.
La Cricova poți alege șapte meniuri complet diferite. Unul dintre ele se numește ,,Regatul vinului”- acesta include un platou cald, aici poate fi luată în calcul și o supă, un platou rece, plăcinte și degustarea a șase vinuri. Prețul este de 800 MLD, aproximativ 170 RON.
Crama Mileștii Mici, o lume fascinantă a butoaielor mari din stejar
Se mai numește combinatul de vinuri de calitate și este o cramă faimoasă pentru cei 50 de kilometri de galerii subterane, toate transformate în depozite viticole care aparțin localității cu același nume. E musai să profiți de o călătorie la Crama Mileștii Mici! Peisajul e fantastic, iar istoria, tradiția, cultura se îmbină perfect.
Vei fi impresionat de arhitectura originală, cu adevărat fascinată și unică în stilul castelelor feudale, galerii cu porți și intrări minunate, care au menirea de a oferi emoție și intensitate unei astfel de călătorii.v
Vei fi întâmpinat de un aer abia răcoros, extrem de plăcut, de mirosul unui vin bun și de oameni primitori. Te vor întâmpina străduțele care și-au luat nume de vinuri, așa cum sunt Cabernet, Aligote sau Feteasca, vei fi primit cu voie bună și cu mâncarea tradițională pe care o poți alătura unui pahar de vin bun.
Lungimea totală a galeriilor este de 200 km, iar 55 km (o suprafata de 182 mii m²) sunt utilizați în scopuri tehnologice. Butoaiele mari de stejar au fost asamblate in anii 70-80, iar lemnul a fost importat din Rusia si Ucraina. Capacitatea lor variaza de la 600 la 2000 dal de vin.
Vei descoperi aici și o cascadă din piatră, unde sunt așezate frumos, exact ca la muzeu, budane imense din stejar realizate cu un talent de sculptor, care a știut că fresca buteliei cu pocalul de vin va atrage turiștii dornici să deguste licori minunate.
Pivnițele Brănești, Epoca de Piatră, cu mucegai care acoperă beciuri și vin de calitate superioară
O cramă fascinantă care te poartă ca într-o poveste pe care o vei descoperi de-a dreptul ireal de frumoasă. Se întinde pe o lungime de 80-100 km de galerii subterane și are un farmec aparte pe care turiștii îl simt încă de la intrare. Beciurile sunt acoperite de mucegaiul care are menirea de a păstra vinul în condiții optime. Te vei simți ca într-o transă și vei cunoaște veracitatea unei crame aflate în zona Orheiului Vechi, un loc minunat ce apraține Republicii Moldova și atrage turistul ca un magnet. Este un loc săpat în interiorul muntelui, unde a fost cândva o peșteră. Vei descoperi zone de relaxare, un restaurant cu un design elegant de Epocă de Piatră, de altfel foarte original, cu decoruri aparte și mâncare tradițională foarte savuroasă. Din peisaj nu lipsește Wine SPA-ul pentru cei care vor să știe ce înseamnă un vin de calitate superioară.
Chateau Vartely, un depozit rafinat de vinuri naturale
O cramă nouă, care a fost înființată în anul 1996. Este recunoscută ca o companie care îmbină tehnologiile de ultimă generație în creșterea viței-de-vie și prelucrarea strugurilor pentru producerea vinului. Se numără printre producătorii de vinuri cei mai cunoscuți din Republica Moldova. Se spune că această cramă cunoaște tradiția din viticultura Codru și Valul lui Traian. Suprafața cultivată de Chateau Vartely este de 260 de hectare, iar printre soiurile de struguri cultivate aici le vom descoperi pe cele recunoscute internațional, așa cum sunt Sauvignon Blanc, Traminer, Riesling, Chardonnay, Muscat Ottonel, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Malbec sau faimosul Syrah, dar și numeroase soiuri de calitate autohtone ca Feteasca Regală, Rara Neagră și Feteasca Neagră.
În această cramă sunt produse 4,5 milioane de sticle anual. Sunt vinuri care te vor cuceri, iar turișii care vor călca pragul creamei Chateu Varley pot fi cazați în căsuțele special create pentru cei care vin să viziteze aceste locuri cu adevărat interesante. Totul este foasrte primitor, curat, iar mâncarea servită în restaurantul cramei este cu adevărat specială.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice