IN ACEST ARTICOL:

Editura PUBLISOL lansează cartea Erdoğan și criza Turciei moderne, a reputatului istoric Soner Çağaptay

Comunicat de presa

Cea mai dificilă misiune cu care m-am confruntat în cei 35 de ani de carieră diplomatică a fost să interacționez cu Recep Tayyip Erdoğan. Alături de Bibi Netanyahu și de liderul suprem Khamenei, Erdoğan este unul dintre cei trei lideri importanți ai Orientului Mijlociu din secolul XXI. Volumul lui Çağaptay descrie atât personajul, cât și statul său; mi-aș dori să-l fi citit înainte de a fi numit ambasador al Statelor Unite în Turcia”. - JAMES F. JEFFREY, fost ambasador al Statelor Unite în Turcia

Într-o lume în care se manifestă tot mai mari tensiuni între Rusia și lumea occidentală, între Orientul Mijlociu și Europa, între sunniți și șiiți, între islamism și liberalism, Turcia constituie un veritabil punct de întâlnire al tuturor acestor falii geopolitice.

De o bună perioadă de timp, destinul Turciei este strâns legat de cel al președintelui său, abilul politician populist de dreapta Recep Tayyip Erdoğan. Începând din 2002, Erdoğan își consolidează pas cu pas poziția, folosindu-se de toate pârghiile necesare – politice, economice, culturale –, pentru a întoarce Turcia la valorile tradiționale islamice. Pentru aceasta, a fost nevoie, printre altele, de reprimarea vocilor critice – ziariști, scriitori, academicieni, membri ai forțelor armate sau angajați ai sistemului juridic. Controversata lovitură de stat din 2016 a fost menită să îi creeze lui Erdoğan o aură de salvator al națiunii, un Atatürk anti-Atatürk. Numai că, de atunci, națiunea turcă se adâncește în criză.

În Erdoğan și criza Turciei moderne, Soner Çağaptay urmărește parcursul politic al lui Recep Tayyip Erdoğan, de la absolventul de colegiu musulman, dezorientat de societatea modernă, la exponentul mișcării politice islamiste. În căutarea rădăcinilor politice ale lui Erdoğan, Çağaptay radiografiază istoria mai recentă sau mai îndepărtată a Turciei, neevitând să vorbească deschis despre liberalism, kemalism, gülenism, dar și despre spinoasa problemă kurdă.

Cartea este structurată în următoarele capitole (la final cuprinde note, index, bibliografie):

Introducere: Cine este Recep Tayyip Erdoğan?

Capitolul 1 Un copil sărac și religios, în Turcia seculară

Capitolul 2 Turcia după Atatürk

Capitolul 3 Fundamentele islamului politic în Turcia

Capitolul 4 Generalii făuresc o nouă Turcie

Capitolul 5 Ascensiunea fulgerătoare a lui Erdoğan ca primar al Istanbulului

Capitolul 6 Furtuna perfectă

Capitolul 7 Erdoğan la putere: anii fericiți

Capitolul 8 Revoluția tăcută

Capitolul 9 Revoluția își devorează copiii

Capitolul 10 Viitorul kurzilor din Turcia: pace sau război?

Capitolul 11 Pariul politicii externe

Capitolul 12 Sfârșitul crizei din Turcia

Cartea va fi disponibilă la finalul lunii februarie, la prețul de 44.90 lei pe publisol.ro, în librării, magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, bookcity.ro, carturesti.ro, bookzone.ro etc) și la chioșcurile de presă.

*

* *

Soner Çağaptay este beneficiar al bursei Beyer Family și director al programului de cercetare dedicat Turciei, derulat la The Washington Institute for Near East Policy. A publicat numeroase lucrări având ca temă relațiile dintre Statele Unite și Turcia, legăturile dintre Uniunea Europeană și Turcia, politica internă a Turciei, problema kurdă și naționalismul turc. Lucrările lui au apărut în jurnale academice și importante publicații cu circulație internațională, între care Wall Street Journal, Washington Post, New York Times, Atlantic, Guardian, Foreign Affairs și CNN.com. Publică în mod constant articole în Hürriyet Daily News, cel mai vechi și mai influent jurnal de limbă engleză din Turcia, precum și pe blogul CNN Global Public Square.

Apare cu regularitate la CNN, NPR, Voice of America și BBC. Istoric de profesie, Çağaptay și-a susținut teza de doctorat la Universitatea Yale (2003) pe tema naționalismului turc și a conferențiat la universitățile Yale, Princeton, Georgetown și Smith College despre situația din Orientul Mijlociu, Mediterana și Europa de Est. Cursul său din semestrul al doilea al anului 2003 pe tema istoriei moderne a Turciei a fost primul de acest tip oferit de Universitatea Yale după o perioadă de trei decenii în care acest spațiu geografic ieșise din sfera de interes a marilor universități americane. În 2006-2007 a fost profesor la Departamentul pentru Studiul Orientului Apropiat al Universității Princeton, în cadrul programului de burse Ertegun. I s-au acordat o serie de titluri onorifice, dar și burse, între care se numără cele oferite de fundațiile Smith Richardson, Mellon, Rice și Leylan.

Soner Çaǧaptay a scris cinci cărți dedicate Turciei, bine primite de mediul universitar în care evoluează autorul, dar și de pasionații de istorie, economie și politică globală: Islam, Secularism and Nationalism in Modern Turkey: Who is a Turk? (2006), The rise of Turkey: the twenty-first century's first Muslim power (2014), The new sultan: Erdogan and the crisis of modern Turkey (2017, 2020), Turkey and the politics of the Middle East (2019) și A Sultan in Autumn: Erdogan Faces Turkey's Uncontainable Forces (2021).

Traducere: Maria Yvonne Băncilă

Redactor: Constantin Furtună

Date tehnice: ISBN 978-606-9629-65-9

Format: 13 x 20 cm, 304 pagini + coală foto de 8 pagini


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri