Citiți câteva rânduri despre acele prietenii speciale care au fost destinate să fie pe viață, versuri care circulă pe internet și despre care se spune că ar aparține poetului Pablo Neruda, deși sunt voci care susțin că autorul real ar fi Ibrahim John, un autor de cărți, sau anonim. Atunci când întâlnești și ai un astfel de prieten, apreciază-l și cultivați prietenia dintre voi căci este una dintre cele mai frumoase nestemate și daruri ale vieții.
Un prieten veșnic îți va fi întotdeauna alături cum va ști el mai bine și nu te va lăsa să te pierzi în hătișurile vieții. El îți va fi alături, acolo pentru tine în vremurile dificile, te va ajuta și va fi lângă tine în călătoria ta de maturizare, învățare și creștere.
Unele prietenii sunt veșnice
“Câteodată găsești în viață o prietenie specială: acel cineva care îți schimbă viața doar făcând parte din ea.
Acel cineva care te face să râzi fără încetare; acel cineva care te face să crezi că există cu adevărat lucruri bune în lume.
Acel cineva care te convinge că există o ușă doar pentru tine, pentru că tu să o deschizi. Aceasta este o prietenie veșnică…
Când ești trist și lumea pare întunecată și goală, prietenia veșnică îți ridică moralul și face ca lumea acea întunecată și goală să pară brusc plină și luminoasă.
Prietenia veșnică te ajută să traversezi vremurile dificile, triste sau pline de confuzie.
Dacă pleci, prietenia veșnică te urmează.
Dacă îți pierzi calea, prietenia veșnică te ghidează și te înveselește.
Prietenia ta veșnică te ia de mână și îți spune că totul va fi bine.
Dacă găsești o astfel de prietenie, te simți fericit și plin de bucurie pentru că nu ai de ce să îți faci griji.
Ai o prietenie pe viață pentru că prietenia veșnică nu are sfârșit.”
Autor: Ibrahim John
Foto fr si main: Ivan Kruk /Shutterstock
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice