14 Iulie 2020 publicat în Lifestyle 44 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Când îți faci planuri pentru întemeierea unei familii și aștepți să apară copiii, prioritățile tale se schimbă și alegerile pe care le faci trebuie să includă prioritățile tuturor membrilor.

În special când vine vorba de copiii mici, aceștia trebuie să fie în siguranță în mașină, dar și să se bucure de confort.

Drumurile lungi pe care le faci în concediu sau când pleci în vizită la rude vor fi mai ușoare dacă cei mici au suficient spațiu pentru a se relaxa. Nu uita că o mașină bună va fi alături de familia ta mai mult timp, copiii vor crește și poate vor apărea mai mulți, așa că ține cont de toate aceste lucruri când cauți mașina potrivită:

Spațiul

Spațiul generos este primul lucru care îți vine în minte când vine vorba de mașina de familie. Nu va fi, totuși, nevoie să alegi un mini van precum familiile americane, ci poți opta pentru o mașină spațioasă, de dimensiuni obișnuite. Dacia Logan este o opțiune potrivită pentru tinerele familii, deoarece nu este doar foarte încăpătoare, ci și fiabilă. Mai mult, întreținerea acesteia nu este costisitoare și vei găsi mereu piese pentru a le înlocui pe cele uzate, fără prea multă bătaie de cap.

Programul încărcat și jobul de mamă full time îți pot ridica probleme când vine vorba de timpul pe care îl poți dedica întreținerii mașinii. De aceea, este recomandat să alegi un model care îndeplinește cât mai multe dintre criteriile tale. Spațiul trebuie să fie suficient pentru a instala scaunele pentru copii de toate vârstele și să aibă un portbagaj generos, pentru a putea depozita lucruri precum căruciorul, scoica sau cumpărăturile.

Siguranța

Când ai copii, te gândești de zece ori mai mult la siguranța pe care ți-o oferă mașina. De la funcțiile moderne precum frânarea de urgență sau Lane Assist, până la rezultatele testelor Euro NCAP, ai posibilitatea să verifici fiecare aspect care îți aduce un plus de siguranță, în funcție de mașina pe care ți-o dorești.

S-ar putea ca modelele tale preferate să nu aibă rezultate satisfăcătoare și să fii nevoită să faci un compromis, pentru a te asigura că toți cei din mașină sunt în siguranță. Indiferent dacă traversezi întreaga țară la volan sau doar îi duci pe cei mici la grădiniță, mașina ar trebui să bifeze câteva elemente cheie:

  • trei puncte pentru centurile de siguranță pe locurile din spate;
  • tetiere reglabile deasupra fiecărui loc din spate;
  • airbaguri laterale;
  • blocare automată a ușilor din spate.

Copiii, la fel ca ceilalți participanți la trafic pot fi imprevizibili și este recomandat să poți lua toate măsurile de siguranță încă din momentul în care se așază pe scaun. Blocarea automată a ușilor este o opțiune la îndemână pentru acele momente când te concentrezi la trafic și nu poți bloca tu însăți ușile la plecare, deoarece copiii pot deschide portierele în joacă sau chiar din greșeală.

Acest lucru poate duce la accidente grave și momente de panică. Trebuie să ții mereu cont de importanța centurilor de siguranță din spate, mai ales dacă mașina nu are opțiunea de Isofix și vei fi nevoită să folosești centura pentru a fixa scaunul de copil. Mai apoi, indiferent de vârsta copiilor tăi sau a pasagerilor din spate, este indicat să insiști ca aceștia să poarte centura care le poate salva viața în caz de accident.

De asemenea, ține cont de poziționarea airbagurilor și de posibilitatea de a le controla pe cele din față. De multe ori, când conduci și copilul tău se află pe bancheta din spate, poți fi distrasă de la drum și poți provoca accidente în trafic. În aceste situații, vei prefera să așezi scaunul de copil în partea pasagerului, moment în care trebuie să dezactivezi airbagul din față. Altfel, în caz de accident, cel mic va fi împins de airbag către spătarul scaunului și poate fi sufocat.

Caracteristicile extra

Copiii se plictisesc ușor, în special la drum lung, așa că va fi nevoie să le poți oferi surse de divertisment. Cu ajutorul funcției Bluetooth, vei putea să redai în boxele mașinii cântecele lor preferate, direct de pe internet. De asemenea, poți avea buzunare speciale pe spatarele scaunelor din față, în care să depozitezi cărți de colorat, reviste pentru copii și alte obiecte care îi pot distrage când plecați la drum lung.

Chiar și pentru copiii mai mari, controlul pe care îl pot avea în mașină contează, așa că poți opta pentru un model care oferă opțiunea de a controla aerul condiționat din spate, de exemplu. Nu uita că cei mici vor crește și mașina trebuie să îndeplinească nevoile întregii familii și în viitor.

Alege mașina care îți oferă siguranță, spațiu și confort și nu ignora micile detalii care fac diferența.

Sursa foto: Gustavo Fring/Pexels.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri