Probabil cea mai întâlnită problemă de sănătate orală – cariile – pot aduce un real disconfort atunci când, lăsate netratate, ajung să provoace durere, infecții și uneori chiar pierderea dinților afectați.
Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune că, din fericire, aceasta este una din afecțiunile cel mai ușor de prevenit prin evitarea obiceiurilor negative care duc la apariția ei.
Părțile dinților care sunt cel mai vulnerabile la cariile dentare sunt acele zone în care placa dentară se poate acumula foarte ușor: carii, fisuri pe dinți și zonele dintre dinți și linia gingiilor.
Foto: kurhan /Shutterstock“Caria dentară apare prin demineralizarea smalțului (pierderea calciului). În prima etapă aceasta se manifestă printr-o pată albă cretoasă care apoi evoluează spre crearea unor cavități ce progresează încet-încet până la dentină și apoi la nerv. Caria va începe în stratul exterior al dintelui (smalț) și, pe măsură ce devine tot mai adâncă, cavitatea va pătrunde în stratul interior moale al dintelui (dentină). De obicei, până în momentul în care caria ajunge la dentină vor putea fi observate și primele semne și simptome ale cavității, caz în care ar trebui deja luate primele măsuri de tratare a problemei”, explică doamna doctor Mihaela Dan, ortodont.
Cariile sunt cauzate de o combinație de factori, inclusiv bacteriile și acizii din gură, gustările frecvente, băuturile dulci și acidulate, la care se adaugă, desigur, și o igienă dentară necorespunzătoare.
1. Contactul prelungit al dinților cu acizi
Acizii scot calciul din smalțul dentar făcându-l friabil și poros și pot apărea în mai multe situații.
“O alimentație bogată în carbohidrați va favoriza înmulțirea bacteriilor, care apoi îi va descompune în acizi, același efect dăunător fiind întâlnit și la contactul prelungit al dinților cu murăturile în oțet (acid acetic) și cu oricare alte alimente acre (acizii au gust acru)”, explică specialistul ortodont. “Consumul de băuturi acidulate – atât prin conținutul de zahăr, cât și prin conținutul de acizi (carbonic, citric etc) este un alt obicei care favorizează apariția cariilor. Dacă nu putem renunta la toate acestea, este recomandat ca ele să fie consumate puțin câte puțin, înghițitură cu înghițitură, pentru a nu menține dinții într-o baie constantă de acizi, care va duce la o explozie de carii”, a completat doamna doctor Mihaela Dan.
Alte cauze mai puțin întâlnite care pot favoriza apariția cariilor sunt refluxul gastro-esofagian, prin care conținutul gastric ajunge în cavitatea bucală, dar și vărsăturile, întâlnite în special la gravide în primele luni de sarcină și, mai rar, la tinerele ce suferă de tulburări de alimentație (bulimie).
2. Igiena dentară incorectă sau deficitară
În strânsă corelație cu prima cauză, igiena necorespunzătoare permite plăcii bacteriene să se acumuleze. Bacteriile vor degrada resturile alimentare în acizi care vor demineraliza constant smalțul dentar.
“Este foarte important să ne periem dinții de cel puțin 2 ori pe zi, mai ales seară, pentru a nu permite înmulțirea bacteriilor ce se vor hrăni cu resturile alimentare rămase în gură. Folosirea aței dentare zilnic este esențială, deoarece periuța nu poate pătrunde între dinți pentru îndepărtarea plăcii bacteriene și, în acest fel, apar cariile interdentare”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan, ortodont.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri