Răcelile ușoare, gripa, virozele, toate acestea reprezintă reale pericole pentru tine și familia ta, mai ales atunci când neglijezi câteva măsuri de prevenție extrem de simple și ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Cum aceste probleme sunt imprevizibile, trebuie să fii mai vigilentă în această perioadă a anului.
5 trucuri să te ferești de răceală în perioada de iarnă:
1. Spală-te des pe mâini
Igiena este foarte importantă atunci când încerci să stai departe de răceală, iar una dintre cele mai simple măsuri de urmat este să te speli foarte des pe mâini. Acest lucru este valabil indiferent de mediul în care lucrezi, și asta pentru că poți intra oricând în contact cu alte persoane care trec printr-o răceală, iar virusul se poate lua. Alan Pocinki, medic la George Washington University Hospital din Washington DC spune: „Spală-te pe mâini de fiecare dată după ce ai intrat în contact cu o persoană care dă semne de răceală”. Fie că folosești apă caldă sau rece, e important să îți cureți mâinile cel puțin 20 de secunde cu săpun.
2. Asigură-te că trăiești într-un mediu curat
Igiena personală se extinde, în mod obligatoriu, și către mediul tău înconjurător, mai ales când ești în intimitatea propriei locuințe. Vei avea nevoie de un purificator de aer care te va ajuta să elimini mai eficient particulele de praf, bacteriile și virusurile care nu pot fi eliminate oricât de mult ai face curățenie. De asemenea, ai grijă să cureți cu atenție cele mai expuse zone din casa ta, iar prin acestea ne referim mai ales la întrerupătoare din locuință, clanțele de la uși și mânerele de la aparatele electrocasnice.
3. Ceaiuri și supe fierbinți
Organismul tău va avea nevoie de multe lichide calde pe perioada iernii ca să te poți asigura că nu sunt șanse să iei o răceală. Poți îndulci ceaiul cu puțină miere și ai grijă să adaugi și lămâie stoarsă, pentru mai multă vitamina C în organismul tău.
4. Alimentează-te corect
Poate că salata nu este masa ta preferată, dar te va ajuta să obții un număr necesar de nutrienți ca organismul tău să își dezvolte un sistem imunitar eficient. De asemenea, alături de legume, nici fructele nu trebuie să lipsească din meniul tău zilnic. Proteinele, grăsimile sănătoase și legumele trebuie să se regăsească în alimentația ta de iarnă.
5. Fii activă
Iarna este cea mai puțin probabilă perioadă din an în care îți dorești să faci sport când te trezești dimineața, iar temperaturile de afară sunt sub zero grade Celsius. Totuși, acest obicei te poate ajută să scapi mai ușor de încercările dificile ale acestui sezon. Un studiu realizat de medicul imunolog David Nieman arată faptul că adulții care fac mișcare timp de cinci zile pe săptămână au cu 50% mai multe șanse să scape de riscul apariției unei răceli.
Astfel de mici îmbunătățiri ale stilului tău de viață pe timpul iernii te vor ajuta să rămâi mai sănătoasă, departe de răceli.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Kamil Macniak
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural