Comunicat de presă
Un restaurant din Iași a inițiat recent un demers inedit: introducerea denumirii preparatului shaorma în Dicționarul Explicativ al Limbii Române.
Deși este parte din vocabularul curent de peste 20 de ani, numele acestui fel de mâncare nu există oficial în limba română. Cele două variante uzuale, șaorma și shaorma, sunt folosite alternativ de consumatori, fără un consens general.
Inițiativa de introducere a formei corecte în DEX a stârnit deja primele reacții online. Peste 2.000 de persoane au votat la sondajul inițiat pe Facebook; la momentul actual, shaorma conduce cu un scor de 5 la 1 în fața variantei șaorma. Pe de altă parte, lingviștii și scriitorii înclină pentru forma șaorma.
Gabriela Haja, cercetător ştiințific principal gr. I, dr., șef al Departamentului de lexicologie–lexicografie la Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, filiala Iași: „Dacă ar fi să adoptăm forma transliterată după arabă de englezi, atunci, ca și in cazul pizza, ar trebui să scriem shawarma. Dacă optăm pentru maniera de adaptare a altor neologisme, precum birou de exemplu, atunci aș propune șaorma. Aș susține varianta a doua dintr-un considerent analogic. La fel au fost adaptate la sistemul limbii române și alte nume de alimente sau mâncăruri de origine turcă ori arabă”.
Radu Paraschivescu, scriitor și jurnalist: „Mă gândesc că ar fi logic să fie şaorma. Nu am alt argument decât alte produse care încep cu "ş" şi vin de afară: şuberek, ştrudel, şniţel, şiştaouk”.
Cătălin Frâncu, fondator dexonline.ro: „Întrebarea este dacă șaorma/shaorma poate fi considerat neologism asimilat sau neasimilat, ceea ce presupune, printre altele, exact transliterarea lui în alfabetul românesc. Asimilarea este grea când cuvîntul folosește sunete inexistente în limba română. Dar șaorma nu are această problemă și cred că poate fi considerat ca asimilat”.
Sondajul online pentru șaorma versus shaorma este deschis în continuare și în această lună. Toți cei interesați pot vota pe Facebook, căutând #shaormaindex.
Rezultatele dezbaterii vor fi incluse în documentația depusă la Academia Română, care va susține necesitatea de a introduce cuvântul șaorma/shaorma în următoarea ediție a DEX-ului.
Inițiativa lingvistică aparține Class – un restaurant ieșean cu tradiție, frecventat de persoanele cu un stil de viață activ.
Foto fr si main: By Dzmitry Held /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri