Minutul de mindfulness: Ce să faci când simți agitație, anxietate sau îndoială în interiorul tău

4 Aprilie 2019 publicat în Lifestyle 36 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, totul este în schimbare, iar de cele mai multe ori ne confruntăm cu situaţii noi care ne scot din zona de confort. Impactul se vede imediat în gânduri şi în tot corpul.

În opinia expertei în mindfulness Dana Predu, atunci când vrem să aflăm cum ne simțim, primul lucru este să ne verificăm respirația. “Când restricţionezi sau modifici respiraţia, diminuezi energia vieţii. Senzaţia de agitaţie şi de nehotărâre este însoţită de respiraţie superficială”, explică Dana Predu, autoare a cărţii „Minutul de mindfulness”.

Minutul de mindfulness: Ce poţi face în astfel de situaţii?

Atunci când ne confruntăm cu o perioadă în care ne simțim - fără să ne dăm seama de unde - indeciși sau agitați, putem încerca următoarele metode pentru a modifica respiraţia.

1.    Acordă-ţi timp pentru a te împrieteni cu respiraţia. “Cum este respiraţia ta? Sacadată sau regulată?  Liniştită sau rapidă? Adâncă sau superficială? Ai tendinţa de a o stopa sau o grăbeşti? Observând respiraţia obţinem o imagine corectă a momentului în care ne aflăm şi astfel putem aduce echilibru în felul în care ne simţim”, explică expertul în mindfulness Dana Predu.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 35 de citate de Eckhart Tolle: Învățături esențiale despre prezent, dragoste și viață Cele 3 Fantomițe înfricoșătoare: Cel mai simplu DIY de Halloween, explicat pas cu pas și realizat cu ajutorul palmei Top filme de Crăciun: Cele mai frumoase și îndrăgite producții pentru sărbători

2.    Este momentul să observi orice diferenţă. “Acum eşti în zona de bază, în punctul de start, eşti prezent şi alert. Dacă continui să îti observi respiraţia, vei obţine echilibrul necesar de a merge mai departe cu bucurie - tu cu viaţa”, spune specialistul.

3.    Fii unul/una cu respiraţia. “Fii prezent cu fiecare respiraţie, pe întreaga durată. Vei observa şi o pauză scurtă între inspiraţie şi expiraţie. Continuă în ritmul tău!”, ne sfătuiește expertul în mindfulness Dana Predu.

Foto: by suriyachan /Shutterstock

Cum rămânem ancorați în prezent într-o lume haotică?

Există mai multe metode care te ajută să rămâi ancorat în prezent în timp ce îţi realizezi obiectivele zilei. O metodă mindfulness, pe care expertul mindfulness Dana Predu o folosește adesea și cu succes la seminariile sale, este metoda “STOP”.

Citate despre mame: Cele mai frumoase cuvinte și mesaje inspiraționale care surprind dragostea infinită a unei inimi de mamă Felicitări pentru proaspăta mămică! Urări speciale pentru a celebra venirea pe lume a bebelușului Pregătire pentru clasa pregătitoare: Lista esențială de cumpărături pentru micii școlari

Metoda STOP este o mini meditaţie care te îndrumă să te concentrezi asupra respirației, a senzațiilor tale, asupra corpului și a experienței momentului prezent.

1.    S de la STOP. Opreşte tot ce faci! Acordă atenţie la tot ce se întâmplă în jurul tău.

2.    T este pentru a “trimite aer” în corpul tău. Inspiră adânc astfel încât să trimiţi o cantitate generoasă de aer în plămâni. Respiră adânc. Reglează senzațiile de respirație. Acordă atenţie şi concentrează-te asupra senzațiilor de respirație chiar acum în acest moment. Scopul este de a fi pe deplin prezent cu călătoria completă a respirației în și din corp.

3.    O este pentru “observaţie”. Observă-ţi corpul și emoțiile. Ce senzații simți în cap, umeri, braţe şi picioare? Simte ceea ce este prezent în corp. Apoi, lărgeşte concentrarea în mediul înconjurător. Ce vezi, miroşi, auzi, simți?

La mulți ani, fratele meu! - Cele mai frumoase urări și mesaje pentru a-ți exprima dragostea față de fratele tău de ziua lui 5 romane pline de suspans, care te vor răcori în zilele călduroase de vară Urări la mulți ani zi de naștere - Mesaje pentru copii

4.    P este pentru “prezenţă”. Acum eşti în momentul prezent, eşti conştient. Continuă ceea ce făceai înainte cu blâdeţe şi cu intenţia de a integra conştientizarea momentului prezent.

Dana Predu este trainer, formator și coach de mai mult de 10 ani, timp în care și-a urmat pasiunea și a început să studieze și să finalizeze cursuri acreditate de mindfulness. Începând cu 2016, a susținut sesiuni de mindfulness în diverse organizații pentru studenți, antreprenori și părinți. În ianuarie 2018, a obţinut Certificatul Internaţional de Mindfulness Coach, a lansat cursurile online de mindfulness pe www.danapredu.com şi a creat programele “Trăieşte viaţa acum” şi “Mindfulness în viaţa mea”. În luna martie a acestui an a lansat prima carte de buzunar de mindfulness „Minutul de mindfulness”.

Nume de pisici: ghid complet pentru alegerea numelui perfect pentru felina ta Cum călătorim cu avionul când avem copii mici Copiii activi sunt copii sănătoși

Imagine homepage: By Jess Rodrigues / Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri