Vampirii si sangele sunt o sursa de inspiratie nu doar pentru creatorii de literatura, ci si pentru specialistii in medicina. Tineretea si frumusetea tenului cu sange se intretin, ne arata ultimele cercetari in domeniu. Oricat de bizar si picat din romanul lui Bram Stoker ar suna, noua tehnologie de atenuare a ridurilor este cat se poate de reala. Doctorul Daniel Sister, specialist cosmetician de provenienta franceza, vine cu o propunere inedita de prelungire a frumusetii: terapia cu propriul sange, numita si S3 (Stimulated Self Serum) sau Terapia Dracula datorita procedurii neobisnuite.
Procedura presupune injectarea in fata a unei solutii obtinute din propriul sange, se arata in cotidianul Daily Mail. In publicatia britanica, Daniel Sister sustine ca tratamentul S3 stimuleaza repararea ADN-ului degradat, este de un real folos in vindecarea cicatricilor si a altor rani si imbunatateste textura si culoarea tenului, facandu-l sa arate mai neted si mai tanar. Se urmareste totodata atenuarea si estomparea ridurilor, vindecarea cicatricilor sau a urmelor lasate de acnee sau varsat de vant, precum si hidratarea si curatarea tenului. Aceasta procedura poate fi efectuata nu doar pentru tonifierea si imbunatatirea calitatii pielii fetei, cat si pentru gat, decolteu, brate si maini.
Probe de sange sunt prelevate din propriul organism (din bratele) si apoi centrifugate timp de 5 minute pentru a accelera stimularea dezvoltarii celulare. Ulterior, sangele este separat in 3 componente: celule rosii, ser si trombocite. Abia dupa ce in ser sunt adaugate anumite proteine si aminoacizi, substanta se injecteaza in piele in zonele expuse fenomenului de imbatranire si ridurilor: in frunte, in zona dintre sprancene, in spatiul dintre nas si buze, aproape de linia parului si la maxilar, in preajma gurii. Pentru a mentine aspectul tineresc si neridat al pielii, este recomandat ca injectiile S3 sa fie repetate la un interval de 4-6 luni.
Injectarea completa a substantei nu dureaza mai mult de zece minute si pe ten nu este vizibila nicio urma de sange, ci doar o oarecare inrosire a tenului care va disparea in timp. Ulterior, pacientul este supus tratament cu lumina intensa rosie si albastra ce favorizeaza irigatia cu sange de la nivelul pielii, inlesnind vindecarea pielii si distrugerea bacteriilor (inclusiv a celor care provoaca aparitia acneei).
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri